Termenul la contestaţia privind executarea silită declanşată de Polchem Societe Anonyme a fost reprogramat de Judecătoria Piteşti pentru data de 31 ianuarie 2013
În paralel, la Tribunalul Bucureşti sunt alte două cereri de executare silită, formulate de "Muşat şi Asociaţii" şi Electrica Furnizare
Potrivit situaţiei financiare a Oltchim pe trimestrul trei al anului curent, plăţile restante către furnizori pentru activitatea curentă depăşesc 1 miliard de lei
Problemele financiare ale Oltchim sunt departe de a fi rezolvate, eforturile autorităţilor de a linişti apele prin acordarea plăţilor restante către salariaţi fiind infime în raport cu amploarea datoriilor. Efectul datoriilor cumulate de-a lungul timpului către instituţii financiare şi furnizori copleşeşte de-a dreptul societatea, aceasta confruntându-se tot mai des cu cereri de plată şi chiar executări silite.
Spre exemplu, executarea silită cerută de firma din Liechtenstein nu s-a stins, aşa cum s-ar fi crezut, rămânând la latitudinea magistraţilor Judectătoriei Piteşti dacă acceptă sau nu contestaţia depusă de Oltchim.
Înregistrat la data de 13 noiembrie, dosarul a avut un prim termen de judecată stabilit pentru data de 11 aprilie 2013, abia la cererea de preschimbare a termenului fiind acceptată o dată anterioară - 31 ianuarie 2013. "La termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2012, instanţa a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit iniţial pentru data de 11 aprilie 2013, a dispus citarea părţilor şi a contestatoarei cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru şi de a depune timbre judiciare şi a dispus emiterea unei adrese către Biroul Judecătoresc pentru a înainta copii certificate ale actelor de executare întocmite în dosarul executorului judecătoresc nr. 824/2012. Următorul termen fixat de instanţă este la data de 31. 01.2013", se arată