Social democratul Cornel Itu candidează din partea USL pentru un nou mandat de deputat în Colegiul 6 din zona Dej. Preşedinte al Clubului Unirea Dej, acesta a povestit la emisiunea Unu şi Unu, transmisă de Transilvania L!VE, despre cum a reuşit să obţină titlul de campioană naţională cu echipa de volei masculin.
Candidatul a venit la emisiune însoţit de doi susţinători, Ovidiu Tămaş, fostul preşedinte a Secţiei de volei şi Victor Lazăr, managerul echipei. Itu a fost nostalgic, şi-a amintit despre începuturile echipei formate în urmă cu 20 de ani, care a ajuns la performanţa de a reprezenta Dejul şi România în Cupele Europene.
Ovidiu Tămaş a povestit, la rândul lui, despre începuturile echipei formate în 1982, când un grup de tineri profesori absolenţi au înecerat să încropească o echipă. "Voleiul este vârful de lance pentru orice băiat din Dej, este o tradiţie. Am început cu o joacă. În 1991 am reuşit promovarea în Divizia B. Jucam într-o săliţă mică de liceu. Apoi a apărut domnul inginer (Cornel Itu, n.r.), care la început nu ne-a iubit prea mult, îi plăcea handbalul. Dar s-a îndrăgostit de noi şi de volei. Motivul pentru care nu ne-am lăsat de acest sport a fost domnul Itu. Trebuie pe lângă echipă un om care să joace şi în afara ei. A fost un om care a intervenit cu cunoştinţele şi factorul economic", a argumentat Ovidiu Tămaş.
"Dintr-o sală concepută iniţial pentru box, am făcut una pentru volei şi pentru baschet. Am fost preşedinte de club la volei, baschet, fotbal. Am avut 3-4 ani de vârf maxim în toate sporturile. Există o tradiţie în municipiul Dej şi sper să o continuăm. Astăzi, brandul pentru Dej sunt sportivii. Cu rezultatele lor, cu performanţele lor. E foarte important să ştii să formezi o echipă. De aici plecând, eu spun că am avut un rol foarte important în a forma o echipă. Ştiu să pun în valoare calităţile colegilor. Eu cred că echipa