● Florina Ilis, Vieţile paralele, Editura Cartea Românească, 2012.
Dintre toate romanele inspirate de vieţile unor scriitori, romane publicate la noi şi citite de mine în ultimii ani, – Papagalul lui Flaubert de Julian Barnes, Orele de Michael Cunningham (Virginia Woolf), Ultima gară de Jay Parini (Tolstoi), Maestrul din Petersburg de J.M. Coetzee (Dostoievski), Plînsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom, Alabama Song de Gilles Leroy (Zelda Fitzgerald), Maestrul de Colm Tóibín (Henry James) sau Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale de Ion Iovan – cartea Florinei Ilis, inspirată de mitologia creată în jurul vieţii şi morţii lui Eminescu, nu seamănă, de fapt, cu nici unul.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeu Fără a miza (cine ştie cît) pe verosimil şi autenticitate, pe ideea de apocrifă, biografie romanţată sau reconstituire documentară, Vieţile paralele are însă destule lucruri în comun cu alte trei cărţi, două dintre ele (de)construind biografia şi opera unor scriitori fictivi – Cartea Neagră de Orhan Pamuk şi Bătrîni îndrăgostiţi de Alasdair Gray –, celălalt fiind o investigaţie în destinul şi istoria unei trupe rock: Pink Floyd în roşu de Michele Mari. În policier-ul ezoteric scris de Orhan Pamuk, în urma unui jurnalist dispărut rămîn scrisori, articole de ziar şi texte profetice ce conţin coduri şi cifruri despre conspiraţiile şi confreriile secrete ale Istoriei. În romanul lui Alasdair Gray, protagonistul intră în posesia jurnalului unui autor de ficţiuni istorice transpuse în Grecia antică, Renaşterea italiană şi Anglia victoriană, manuscris pe marginea căruia noul proprietar îşi va nota propriile comentarii. În fine, Michele Mari investighează, prin zeci de mărturii, inclusiv fictive sau aparţinînd unor personaje ce se confesează din moarte, "crima" ce stă la baza trupei
