Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa a greșit grav! Raportul Levenson îi pune la zid pe ziariștii mogulului Rupert Murdoch.

Publicat in Reporter Virtual, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Comisia publică Levenson a dat publicității raportul privind interceptările telefonice făcute de tabloidul News of the World, publicație din grupul de presă al magnatului media Rupert Murdoch.

Raportul de 2.000 de pagini arată că goana după senzațional a făcut ca uneori să se ajungă la hărțuirea unor persoane prin persistența cu care jurnaliștii au încercat să obțină informații. Referirile sunt făcute în special la cazurile familiilor unor victime (McCann, de exemplu, părinții fetiței dispărute în 2007, dintr-o stațiune portugheză; sau părinții Amandei Dowler, fetița de 13 ani răpită și ucisă în 2002).

Raportul mai arată că multe dintre informațiile obținute prin interceptarea convorbirilor unor staruri (actori, fotbaliști) nici măcar nu aveau vreo relevanță pentru interesul public, iar jurnaliștii ar fi trebuit să țină cont că aceștia au familie, copii, care puteau fi grav afectați de dezvăluirile senzaționale ale News of the World.

Așa cum reproșează presa britanică, raportul nu insistă suficient asupra relațiilor nepotrivite dintre oamenii lui Murdoch și anumiți politicieni, pe influența exercitată de omul de afaceri asupra unor membri ai cabinetului Cameron.

Pe de altă parte, raportul propune instituirea unui nou organism de supraveghere a presei, ceea ce a stârnit reacții dure în toate publicațiile apărute azi, deoarece din cauza unor comportamente izolate s-ar putea ajunge la cenzură. Presa scrisă trebuie să accepte că a greșit grav, susțin toți, la unison, raportul este corect, însă un nou orgnism și, eventual, pedepse mai mari în legislație, ar însemna sfârșitul libertății presei și dispariția jurnalismului de investigație.

David Cameron, care s-a opus imediat propunerilor din raport, este susțin în majoritatea ziarelor, dar atacat virulent de membri familiilor ale căror convorbiri au fost interceptate de cei de la News of the Wo

Articolul in Reporter Virtual >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 31 minute
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 4 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 10 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 11 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 3 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 12 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°