Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Aş vrea să nu se mai joace, dar la noi în ţară orice e posibil”

Publicat in Gorj Domino, joi 6 decembrie 2012 ·

Iarna a pus stăpânire pe ţară, inclusiv la Târgu Jiu. Un strat serios de zăpadă, de circa 10-15 cm, s-a așezat pe terenul de joc și pe cel de antrenament, așa că ședința de antrenament de ieri nu a fost una normală, lucrându-se doar la forță. Grigoraș deplânge în continuare situația bazelor sportive și atrage atenția asupra faptului că echipele nu au unde se antrena. „Să vedem acum dacă cei care constată se gândesc și la felul în care te antrenezi sau nu te poți antrena… Se pare că în toată țara vremea este destul de proastă și e clar că nu prea ai unde să te antrenezi. Noi am făcut forță la momentul acesta. Pe un asemenea teren, cu o zăpadă apoasă, nu poți să faci mare lucru, decât forță și mai bine eviți acest lucru”, a declarat Grigoraș, după ce vremea potrivnică a stricat planurile de antrenament ale Pandurilor.

„Primăvara e mult mai frumos pe teren, nu acum…”

După ce a constatat că nici măcar stadionul Municipal (nemaivorbind despre terenul de antrenament), nu este disponibil pe o asemenea vreme, antrenorul Pandurilor speră că etapa a XX-a, când echipa gorjeană ar trebui să joace la Piatra Neamț, nu se va mai juca în acest an. „Sper că va fi ultima etapă și nu se va mai juca și cealaltă etapă pusă în program. Primăvara parcă e mult mai frumos pe terenul de fotbal. Şi lumea e mai dornică să vină la stadioane după o iarnă grea, după șorici mult; să sperăm că cei care vor hotărî, vor lua o decizie înțeleaptă. Aş vrea să nu se mai joace, dar la noi în ţară orice e posibil. Ar fi o greşeală, dar nu eu decid soarta”, spune Grig. Acesta mărturisește chiar că are temeri în ceea ce privește evoluția echipei sale în meciul de vineri, cu Gaz Metan Mediaş, având în vedere condițiile meteo: „Nu pot să spun că nu îmi e frică pentru că, văzând cum e terenul şi mai sunt două zile până la meci, normal că îmi e teamă. Nu suntem o echipă de forţă, suntem o echipă ca

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 13 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

23°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°