Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un combinezon al lui Vettel, vândut cu 13.500 de euro

Publicat in Gandul, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Un combinezon de cursă, purtat de triplul campion mondial Sebastian Vettel (Red Bull) în 2012, a fost vândut la o licitaţie pentru 11.000 de lire sterline (13.500 de euro), în beneficiul Fundaţiei "Wings for Life", a anunţat, marţi, la Londra casa de licitaţii Bonham's, informează AFP.

Mai multe suveniruri din Formula 1 au fost vândute la această licitaţie pentru suma totală de 39.000 de lire sterline (48.000 de euro), fondurile fiind vărsate fundaţiei înfiinţate de Red Bull, pentru finanţarea cercetării ştiinţifice în domeniul afecţiunilor coloanei vertebrale.

Alături de combinezonul lui Vettel au fost vândute şi echipamente purtate de vicecampionul mondial din 2012, spaniolul Fernando Alonso, de la Ferrari, achiziţionat pentru 6.000 de lire steriline (7.400 de euro), de septuplul campion mondial Michael Schumacher (Mercedes), care s-a retras din activitate la finalul acestui sezon, de campionii britanici Lewis Hamilton şi Jenson Button (ambii McLaren-Mercedes). Totodată, au mai fost licitate mănuşi şi fotografii cu autografe.

Un combinezon de cursă, purtat de triplul campion mondial Sebastian Vettel (Red Bull) în 2012, a fost vândut la o licitaţie pentru 11.000 de lire sterline (13.500 de euro), în beneficiul Fundaţiei "Wings for Life", a anunţat, marţi, la Londra casa de licitaţii Bonham's, informează AFP.

Mai multe suveniruri din Formula 1 au fost vândute la această licitaţie pentru suma totală de 39.000 de lire sterline (48.000 de euro), fondurile fiind vărsate fundaţiei înfiinţate de Red Bull, pentru finanţarea cercetării ştiinţifice în domeniul afecţiunilor coloanei vertebrale.

Alături de combinezonul lui Vettel au fost vândute şi echipamente purtate de vicecampionul mondial din 2012, spaniolul Fernando Alonso, de la Ferrari, achiziţionat pentru 6.000 de lire steriline (7.400 de euro), de septuplul campion mondial Michael Sc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 42 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 39 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°