Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU. Somnul prelungit reduce sensibilitatea la durere

Publicat in Gandul, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Persoanele care dorm o oră sau două în plus pe noapte îşi reduc sensibilitatea la durere. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă de la Spitalul Henry Ford, din Detroit, SUA, care au mai constatat că somnul prelungit ajută şi la creşterea vigilenţei.

Pentru ca organismul să beneficieze de aceste efecte ale somnului o persoană ar trebui să doarmă în medie 10 ore pe noapte şi nu opt ore, este de părere echipa de cercetători, coordonată de dr. Timothy Roehrs, scrie Daily Mail.

Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii şi-au testat teoria pe un grup de 18 voluntari perfect sănătoşi din punct de vedere clinic. Participanţii la cercetare au fost împărţiţi în două categorii: persoanele din primul grup au trebuit să îşi respecte programul obişnuit de odihnă, în timp ce subiecţii din al doilea grup au trebuit să doarmă 10 ore pe noapte. Persoanele implicate în studiu au fost monitorizate pe o perioadă de patru zile.

În plus, somnolenţa din timpul zilei a fost măsurată de cercetători cu ajutorul unui test folosit pentru diagnosticarea tulburărilor de somn, iar sensibilitatea la durere a fost evaluata cu ajutorul unui stimul care radiază căldura.

Rezultatele obţinute în urma acestui experiment au arătat că voluntarii din a doua categorie au rezistat mai mult la stimulul de durere, mai notează cotidianul britanic.

“Rezultatele noastre sugerează importanţa unui somn adecvat în diverse dureri cronice sau atunci când pacientul este în curs de pregătire pentru proceduri chirurgicale”, a declarat Timothy Roehrs, autorul principal al studiului. Acesta a precizat că rezultatele obţinute au fost unele surprinzătoare, mai ales că două ore de somn în plus pe noapte au reuşit să reducă sensibilitatea la durere mult mai bine decât dacă voluntarilor li s-ar fi administrat codeina, un medicament care are capacitatea de a reduce d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 26 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 44 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 44 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum o ora
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică. Burduja: Se intervine cu 241 de echipe

Adevarul acum 18 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri, în urma ședinței Comandamentului de iarnă, că aproape 30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică din cauza vremii nefavorabile, 241 de echipe de intervenție încercând s

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum o ora
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 21 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°