În '92, Ardealul şi Banatul votau pentru Constantinescu şi cealaltă Românie se uita ciudat. Apoi a beneficiat Traian Băsescu de susţinerea noastră. E drept, pare paradoxal: acelaşi Cluj reformist îl ţinea în viaţă pe Gheorghe Funar.
Acuma pare să fie la fel. Muntenia şi Moldova sunt cucerite, Transilvania încă stă şi măsoară.
Sunt atât de diferite? Au aspiraţii unele cea şi altele hăis? Mă gândesc că e vorba, până la urmă, de o anume identitate. Sudul şi Estul par mulţumite că Bucureştiul gândeşte în locul lor, noi încă suntem băţoşi şi-o ţinem pe-a noastră.
Capitala de stânga, Capitala de dreapta – sună ciudat? Şi stânga şi dreapta au aceeaşi onestitate teoretică şi aceleaşi deficienţe în practică. Au, şi unii şi alţii, gânditorii lor, hoţomanii lor, profitorii lor, romanticii şi naivii lor.
În Ardeal nu-ţi pune nimeni în blid – eventual îţi ia: că-i musai iar şi iar să sclipească borduri pe Magheru. În Ardeal flămânzii bat la porţi şi cer ceva de lucru: să taie lemne sau să repare găbănaşu' – apoi le dai o tablă de slănină şi carne din borcan şi unsoare de porc.
De câte ori spun despre asta, sar ciurde şi mă fac separatist. Dar eu ştiu: e felul lor de protest: încă mai cred, ei, că asemenea lucruri nu-s de spus. Că diferenţele astea musai să fie ascunse, ca atunci când te-nşală nevasta şi te faci că nu vezi, că aveţi copii de crescut.
Sunt curios ce va fi duminică: vom ieşi din „paradigmă”? În Transilvania, chiar dacă par diferite, dreapta universitară şi stânga universitară au aceleaşi valori publice şi sunt la fel de onorabile. E drept, pentru cei simpli, dreapta aduce un ştaif mai aparte: e ca-n bancul cu trenul plecat - „lucrul tău” - şi ardelenii ţin la asta. Să votezi e o predare, o capitulare, sau pur şi simplu o alternativă?
Va fi greu de decis. Măsurăm de zece ori şi tot nu putem tăia. Şi poate nu la noi e problema, cât
