Gorjul s-a confruntat, în ultimele săptămâni, cu cea mai urâtă campanie electorală dintre toate cele pe care le-a trăit judeţul nostru de la Revoluţia din 1989 încoace.

Ardoarea cu care fiecare dintre candidaţi îşi doreşte să pună mâna pe un post de parlamentar s-a reflectat în discursuri agresive ce depăşesc cu mult limita bunului simţ, în vandalizarea afişelor, incendieri şi proteste în faţa unor instituţii ale statului, care n-ar trebui să aibă nicio legătură cu lupta electorală. Am devenit „vedete” în întreaga ţară şi tot poporul se uită la televizor să vadă cum murim de foame şi cum suntem victime ale celor care ne conduc. Toate astea au o singură sursă – ghinionul nostru de a fi aleşi pentru candidatură de un personaj despre care te întrebi deseori dacă mai are sau nu legătură cu realitatea. Agitaţia pe care a provocat-o i-a angrenat şi pe ceilalţi, iar deseori, raţiunea acestora a avut de suferit, ca şi când boala de care poate că suferă respectivul a devenit contagioasă.

Acum, mai mult ca în orice altă campanie electorală, electoralul (cel care de fapt le va decide soarta tuturor pe 9 decembrie), a trecut pe planul doi, lăsând loc unor răfuieli chiar şi fizice. Diplomaţia a cam fost uitată şi toţi sunt ca nişte lupi flămânzi ce se învârt în jurul hoitului.

Cu toate că aproape toată lumea îl acuză pe cel despre care vorbeam mai sus că nu este în stare să facă nimic altceva decât circ, eu sunt de părere că nici ceilalţi nu pot fi absolviţi de vina de a se fi comportat ca la bâlci. Ştim că o campanie electorală înseamnă, în cea mai mare parte, demagogie şi deja ne-am obişnuit să fim minţiţi frumos şi să ne dăm votul sperând că poate, totuşi, nu toată lumea minte, dar modul în care acum cei care vor să ne reprezinte încearcă să se impună şi să ne facă să-i alegem, scoate la iveală un adevăr dureros: puţin îi pasă unui candidat de problemele ş