Cimitirele militare sînt locuri ale memoriei ce evocă sacrificiul unor oameni prinşi, de multe ori fără voia lor, în vîrtejul istoriei. Aceste locuri amintesc prezentului de bărbaţi care, înainte să fie aruncaţi în luptă, au avut o viaţă ca oricare dintre noi – au zîmbit, au iubit, au plîns, au visat. Dar această memorie este una selectivă, mai ales atunci cînd intervine istoria cu nedreptăţile şi ironiile sale.

Acest joc al trecutului a lăsat o amprentă în Ploieşti, în partea de nord a oraşului, la ieşirea spre Valea Prahovei. Pînă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, spaţiul era ocupat de păduri care au dispărut odată cu extinderea aşezării şi lungirea Căii Cîmpinii – astăzi Bulevardul Republicii. Au început să apară case avînd grădini largi, mici ateliere, diverse fabrici şi rafinării. La începutul lui 1941, Primăria Municipiului Ploieşti începe să discute cu Aşezămîntul naţional „Regina Maria“ pentru cultul eroilor despre posibilitatea realizării unui cimitir de onoare al soldaţilor prahoveni. La acea vreme exista un cimitir al eroilor, dar se afla la periferia oraşului, adiacent cimitirului civil Bolovani. Planul autorităţilor era crearea unuia mai uşor accesibil şi care să fie centrat în jurul unui mausoleu ce urma să fie construit. Locul ales a fost între strada Viişoara şi bulevard, teren care era ocupat doar de cîteva construcţii ce puteau fi expropiate uşor.

Lucrările însă nu au mers conform planului, iar Primăria a avut fonduri pentru cumpărarea a doar 12 din cele 16 proprietăţi, restul urmînd a fi achitate în anul următor. În contextul declanşării „cruciadei împotriva bolşevismului“, noul cimitir ar fi trebuit să păstreze memoria soldaţilor prahoveni care aveau să cadă pe frontul din est. Dar ce s-a întîmplat pînă în 1944 cu acest cimitir este neclar, cel mai probabil Primăria reuşind să expropieze tot terenul, dar fără să mai ridice