Moş Nicolae a adus ieri bucurie în sufletele a peste 3.000 de copii sătmăreni cuminţi oferind cadouri în cadrul unei acţiuni organizate de USL Satu Mare. Pentru a fi mai aproape de aceşti copii, Moş Nicolae s-a deplasat, în caleaşca sa, în trei locaţii din municipiul Satu Mare. Printre ajutoarele Moşului s-au numărat şi viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, preşedintele Organizaţiei Judeţene de femei a PSD Satu Mare, Paula Mare, precum şi reprezentanţii USL.
Prima locaţie unde Moş Nicolae a poposit ieri a fost platoul din faţa bisericii ortodoxe din Carpaţi II. Sute de copii, unii dintre ei însoţiţi de părinţi şi bunici, au luat cu asalt caleaşca Moşului primind în schimb o pungă de cadouri în care se găseau ciocolată, biscuiţi, portocale şi mere. Moş Nicolae abia a mai putut face faţă mulţimii de copii, moment în care au intervenit ajutoarele lui.
A doua locaţie a fost parcul UFO. După ce Moş Nicolae s-a plimbat cu caleaşca prin cartierul Micro 17, copiii au aflat de prezenţa sa cu tolba plină de cadouri şi au venit cu sutele. Fiecare a primit câte un cadou. Unii chiar i-au înmânat câte o scrisoare. Lucrurile s-au petrecut aproximativ la fel şi în cea de a treia locaţie, lângă Şcoala Generală “Mircea Eliade” din cartierul Micro 14. Copiii care au primit cadouri din partea Moşului au mulţumit frumos şi au promis că vor fi cuminţi ca să vină şi anul viitor.
Moş Nicolae a adus ieri bucurie în sufletele a peste 3.000 de copii sătmăreni cuminţi oferind cadouri în cadrul unei acţiuni organizate de USL Satu Mare. Pentru a fi mai aproape de aceşti copii, Moş Nicolae s-a deplasat, în caleaşca sa, în trei locaţii din municipiul Satu Mare. Printre ajutoarele Moşului s-au numărat şi viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, preşedintele Organizaţiei Judeţene de femei a PSD Satu Mare, Paula Mare, precum şi reprezentanţi