Tradiţia spune ca de Moş Nicolae toţi copiii cuminţi să primească daruri, pe măsura dorinţelor lor. Şi chiar dacă nu au fost cuminţi, uneori, Moşul mai uită şi lasă, în fiecare cizmuliţă, câte un semn că a trecut pe acolo. Pe această premisă au mers şi gorjenii, care ieri, cu mic cu mare s-au îngrămădit să cumpere celor dragi câte o atenţie, pentru a sărbători, aşa cum se cuvine această zi. Şi ca de fiecare dată, cei mai fericiţi au fost comercianţii, care în astfel de zile, îşi dublează veniturile.
Jucării de tot felul, cadouri mii şi mii pentru toate vârstele şi categoriile sociale. Comercianţii gorjeni au expus deja ofertele pentru sărbători iar gorjenii nu au stat pe gânduri, aşa că ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, agitaţia se simţea la tot pasul. Unde mai pui că cei care au fost cuminţi s-au aşteptat ca astăzi, în cizmuliţele bine lustruite că găsească câte o atenţie de la Moş Nicolae. Cele mai vândute au fost ieri jucăriile, după cum au spus chiar comercianţii, care nu s-au ferit să declare că în această perioadă încasările sunt vizibil mai mari decât în alte perioade ale anului. „Avem tot felul de jucării. Părinţii sunt tentaţi să le cumpere micuţilor, jucăriile care întruchipează personaje din desene animate, astfel că astea se vând cel mai bine. Mai puţin cu hăinuţele şi mai mult cu jucăriile”, au spus comercianţii. Nici botiţele Sfântului Nicolae nu au lipsit de pe tarabe, astfel că, pe lângă darul promis, Moşul va aduce în cizmele copiilor anul acesta şi câte o nuieluşă, pentru a le reaminti de promisiunea făcută, aceea de a fi cuminţi. Cu mic cu mare, gorjenii au arătat că şi anul acesta, indiferent de criza financiară, ştiu să ofere, câtuşi de puţin celor dragi.
Tradiţia spune ca de Moş Nicolae toţi copiii cuminţi să primească daruri, pe măsura dorinţelor lor. Şi chiar dacă nu au fost cuminţi, uneori, Moşul mai uită şi lasă, în