Candidatul USL în Colegiul Rm. Vâlcea Sud Constantin Rădulescu a declarat miercuri că Aurelian Pavelescu dezinformează intenţionat salariaţii de la Oltchim.
“Domnul Pavelescu se face că nu ştie faptul că din anul 2008 încoace PDL-ARD, adică asociaţii acestui domn ţărănist în campanie, picat la Vâlcea acum cu o săptămână înainte de campania electorală, i-au minţit pe oamenii în scopul de a le fura voturile. Aşa au făcut la alegerile din 2010, aşa a făcut şi primul ministru Emil Boc la prezidenţialele din 2009. Trebuie menţionat că sunt de notorietate pedeliştii, atât cei din plan local cât şi central, care au făcut afaceri cu Oltchimul. USL este în ipostaza de a vindeca şi repara dezastrul pe care l-au lăsat dumnealor”, a precizat Constantin Rădulescu.
Copreşedintele ARD Aurelian Pavelescu, candidat într-un colegiu de deputat din Vâlcea, a declarat miercuri că USL se foloseşte de disperarea oamenilor de la Oltchim pentru a obţine voturi în ultimele zile de campanie, promiţându-le plata tuturor salariilor restante. Pavelescu a afirmat că Guvernul urmăreşte, de fapt, lichidarea combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea în favoarea unor grupuri de influenţă.
“Am avut în ultimele zile întâlniri cu lideri sindicali, cu angajaţi ai Oltchim, situaţia este dezastruoasă. Victor Ponta încearcă să-i amăgească pe oameni spunând că Oltchim va fi salvat. De asemenea, ministrul Chiţoiu (Daniel Chiţoiu -n.r.) înţeleg că a făcut o declaraţie că se vor plăti în câteva zile salariile pe noiembrie, avansul pe luna noiembrie. Este o minciună. Urmează să fie plătite, dacă vor fi plătite, salariile pe luna octombrie. (…) Este numai propagandă, este vorba de manipulare, în condiţiile în care oamenii din Vâlcea sunt disperaţi. Ponta, Chiţoiu, USL se folosesc de disperarea oamenilor pentru a obţine chiar şi pe ultimele zile de campanie, voturi”, a declarat Aurelian Pavelescu, înt