Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Boagiu, cu Ponta la tribunal

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a anunțat că a depus o cerere de chemare în judecată a lui Victor Ponta pentru "afirmaţii calomnioase, injuste" la adresa sa, precum şi un denunţ împotriva acestuia vizând acţiuni "împotriva economiei româneşti", anunță mediafax.ro. Sursa: AGERPRES

"Am depus denunţul împotriva domnului Victor Ponta pentru trei acţiuni premeditate care se îndreaptă împotriva economiei româneşti, eliminarea României din UE, trădarea intereselor economice şi strategice ale României şi distrugerea economiei româneşti. În egală măsură, am depus cererea de chemare în judecată a domnului Victor Ponta pentru afirmaţii calomnioase, injuste, nedrepte împotriva mea, ca fost ministru al Transporturilor, pentru a ascunde în fapt infracţiunile sale de subminare a economiei naţionale şi de abuz în serviciu ", a spus Anca Boagiu, într-o conferinţă de presă.

Ea a arătat că denunţul depus împotriva lui Victor Ponta şi a Cabinetului acestuia se referă la "săvârşirea infracţiunilor de subminare a economiei naţionale prevăzute la art. 165 din Codul Penal şi abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă care are caracterul unui abuz în formă calificată conform art. 248 din Codul Penal".

De asemenea, Boagiu a arătat că îl cheamă în judecată pe Victor Ponta pentru acuzaţii "calomnioase" pe care i le-a adus acesta, arătând că primul ministru trebuie să vină cu dovezi.

Premierul Victor Ponta a susţinut în noiembrie că Anca Boagiu, "fătuca aceasta care a fost ministrul Transporturilor", este vinovată de blocarea POS Transporturi, prin "acordarea în mod ilegal" a contractului pentru autostrada Nădlac-Arad, astfel că "probabil va merge la DNA să explice cum a dat contractul".

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 8 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 5 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 52 minute
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 9 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 4 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 52 minute
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 8 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Șeful Comisiei de control al SRI: „Sunt acuzații și dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/10°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°