Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au trecut testul zapezii

Publicat in Arad Online, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Scris de Alin Gherasim - Cu toate că zăpada căzută nu a fost foarte multă, autorităţile au reuşit să treacă testul primei ninsori.

ARAD. A venit iarna. Iar cea mai bună confirmare este, de departe, zăpada căzută începând de marţi noaptea şi până miercuri în timpul zilei. Şi nu doar municipiul a avut parte de nea, ci şi judeţul. Cele mai mari cantităţi de zăpadă au căzut pe drumurile care fac parte din sectoarele Arad şi Lipova. Cristian Drăgan, administratorul judeţului, ne-a făcut o sinteză a ceea ce a însemnat prima zăpadă din anul 2012 şi urmările acesteia pe drumuri.

„În jurul orei 1:00 a fost primită avertizarea de ninsoare. La 4:30 au ieşit la muncă primele autovehicule. A fost împrăştiat material antiderapant, dar numai în zonele periculoase, respectiv în curbe, pe rampe, pe poduri şi la trecerile de nivel cu calea ferată”, a declarat Drăgan.

Acesta spune că nu a fost nevoie de intervenţia lamelor de deszăpezire şi nici de antiderapant pe toată şoseaua pentru că zăpada, fiind moale, s-a frământat sub roţile maşinilor. „Nu a fost semnalată nicio problemă la nivel de judeţ în ceea ce priveşte deszăpezirea, iar circulaţia s-a desfăşurat normal pe drumurile afectate de ninsoare”, ne-a mai spus administratorul judeţului.Şi pe naţionale

Nici autovehiculele secţiei din Arad a Drumurilor Naţionale nu au şomat marţi noaptea. S-a intervenit pe toate drumurile naţionale care străbat judeţul nostru, fiind împrăştiate 52 de tone de material antiderapant. În intervenţii a fost inclusă şi autostrada Arad-Timişoara, dar şi centura municipiului. Cu toate acestea, la fel ca şi pe drumurile din judeţ, şi şoselele naţionale au fost acoperite cu un strat de un centimetru de zăpadă frământată, însă acesta nu a fost un impediment pentru şoferi.Perioadă de linişte

Autorităţile stau pe poziţie, însă nu se mai aşteaptă la căderi de zăpadă, cel puţin pentru urmă

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 5 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum o ora
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 2 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 25 minute
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 2 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 2 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 6 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 5 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 5 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

14°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°