Dac-ar fi să aleg o unică frază – dintre toate frazele violente şi crude ale primei cărţi publicate de Herta Müller –, aceasta ar fi următoarea: „Şi pentru că mai eram în viaţă a tăbărît pe mine ura“. E o frază liminală, fără determinanţi şi ocolişuri, cu o cauzală-consecutivă, o frază neagră care rezumă urmarea fatală a lucrurilor atunci cînd ireparabilul s-a produs. O frază ofensivă, de recoagulare ca altă persoană a cuiva călcat în picioare, a cuiva imolat în propria operă de atunci şi pînă în prezent, o frază cu atît mai autentică azi cînd bănuim că lucrurile nu ar fi putut sta altfel. Căci Ţinuturile joase, prima carte a Hertei Müller, apărută în 1982 la Editura Kriterion din România şi peste doi ani la Rotbuch Verlag Berlin (cu patru capitole scoase, cu mai multe tăieturi în interiorul capitolelor, dar şi cu modificarea succesiunii acestora), este o asemenea carte rară care cuprinde, prefigurate, şi destinul scriitoarei, stilul intens personal, ura celorlalţi, şi ingenuitatea, şi stupefacţia, şi instinctul de conservare. Un moment irepetabil, pe care bine îl definea Simona Kessler – la recenta lansare a traducerii româneşti datorate lui Alexandru Al. Şahighian şi apărute la Editura Humanitas – ca „nadir“, o carte a coborîrii în infern.

DE ACELASI AUTOR Mărunte apocalipse „Un canto para la cultura” Atac la cadru Istoria şi frumuseţile patriei Ţinuturile joase (excluderea variantelor Depresiuni sau Ţinuturile de jos a fost explicată de traducător într-una dintre cărţile de eseuri ale Hertei Müller) a apărut aşadar pentru prima dată în România în 1982, în acelaşi an în care s-a publicat incredibila antologie a lui Peter Motzan, Vînt potrivit pînă la tare, genul acela de poezie hiperrealistă şi limpede, cu totul diferită de poezia optzeciştilor de atunci şi care a adus, odată cu traducerea ei în româneşte, un aer proaspăt şi în literatura română. Herta M