Clubul Sportiv Şcolar de Gimnastică din Focşani a alcătuit ieri ierarhia celor mai bune sportive care au obţinute rezultate remarcabile în competiţiile interne şi internaţionale în decursul acestui an. Antrenorii şi colaboratorii din cadrul clubului au ales-o pe sportiva Diana Damian drept cea mai bună gimnastă a clubului. Sportiva pregătită de profesoarele Nicoleta Răducan şi Florin Roşioru a obţinut cele mai bune rezultate în 2012.
Pe locul doi se află Maria Răuţă, gimnastă pregătită de Carmen Smeu şi Adriana Lescovar, iar locul trei în ierarhia celor mai bune gimnaste ale Vrancei este ocupat de Denisa Năstase, gimnastă antrenată de Nicoleta Răducan şi Florin Roşioru. „2012 a fost un an foarte bun din punct de vedere al performanţelor pentru Clubul Sportiv Şcolar de Gimnastică Focşani. Este cel mai bun sezon competiţional al nostru din ultimii 10 ani de zile. Toate sportivele au muncit mult la antrenamente şi rezultatele s-au văzut în competiţiile naţionale şi internaţionale la care am participat. Sunt copile de viitor şi de perspectivă“, ne-a declarat Adriana Lescovar, directorul CSŞ de Gimnastică din Focşani.
Pe 13 decembrie, la ora 18.00, la sediul clubului, va fi organizată o festivitate de premiere, în cadrul căreia micuţele gimnaste vor fi răsplătite cu diplome, cupe şi cadouri.
Medaliile obţinute de primele 3 gimnaste:
1. Diana Damian - bronz cu echipa CSŞ Focşani la Campionatul Naţional al Maestrelor şi argint la individual (sol), trei medalii (una de aur la bârnă şi două de argint, la individual compus şi sol) la Campionatul Naţional individual de la Deva, argint cu echipa CSŞ Focşani la CN pe echipe şi alte medalii la Campionatul Naţional al Clubului Sportive Şcolare.
2. Maria Răuţă - (componentă a Lotului Naţional de junioare): bronz cu echipa CSŞ Focşani la Campionatul Naţional al Maestrelor, argint cu echipa CSŞ Fo