Pe 1 octombrie 2012, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a făcut o vizită oficială la Budapesta, în cadrul căreia a avut consultări cu omologul ungar János Martonyi şi a fost primit de Primul- ministru Viktor Orbán şi de Preşedintele Parlamentului, László Kövér.

Conform comunicatului oficial: „Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a asigurat partea romană de sprijinul său direct şi personal pentru asigurarea drepturilor minorităţii române din Ungaria. Partea ungară a informat asupra acordului său pentru instalarea la Jula a statuii Mitropolitului Andrei Şaguna”.

Ulterior vizitei, Titus Corlăţean - un diplomat pe care-l respect enorm - a dat un interviu în care a declarat: „În Ungaria, pentru minoritatea românească, amplasarea statuii mitropolitului Şaguna nu este numai o chestiune de suflet, ci şi o confirmare că statul român se implică pentru ei şi are capacitatea să se impună în relaţiile cu statul maghiar, în interesul fiilor săi. Amplasarea statuii lui Şaguna la Gyula poate fi pentru românii de acolo, pentru cele şase mii de suflete despre care vorbeam, imboldul, motivaţia de a merge mai departe, de a-şi continua lupta împotriva asimilării naturale, de a-şi declara mândri apartenenţa la un stat căruia îi pasă de ei”.

Povestea statuii marelui patriot Andrei Şaguna, recent canonizat de Biserica Ortodoxă Română prin osârdia Mitropolitului Ardealului Laurenţiu Streza, e veche. De ani de zile - aproape patru! - autorităţile maghiare împiedică instalarea acestei statui. În timp ce minoritatea maghiară din România ridică statui tuturor extremiştilor şi fasciştilor pe teritoriul naţional, minoritatea română din Ungaria nu are acest drept. Ungurii fac paradă cu cenuşa unui antisemit notoriu precum Nyiro Jozsef, dar noi nu avem dreptul să instalăm o statuie.

Îmi amintesc viteza cu care, în 2004, a fost reamplasat, la Arad, Monumentul celor 13 G