Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duşa: Aproape 60.000 de lucrători ai MAI vor supraveghea alegerile parlamentare

Publicat in Mediafax, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Ministrul de Interne, Mircea Duşa, susţine că aproape 60.000 de lucrători ai MAI vor supraveghea, duminică, alegerile parlamentare, atrăgând, în acelaşi timp, atenţia că toate părţile implicate în scrutin vor fi "foarte vigilente".

Mircea Duşă a spus, miercuri, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii, care a avut loc la Miercurea Ciuc, că, pentru asigurarea bunei desfăşurări a alegerilor, la nivel naţional a fost disponibilizat un număr mare de lucrători ai MAI, respectiv 59.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit ministrului, din cele 50.000 de forţe de ordine, 33.000 se vor afla în secţiile de votare, iar restul va asigura liniştea şi ordinea pe perioada desfăşurării scrutinului.

"Am luat toate măsurile ca votul să fie secret, iar numărarea voturilor în secţiile de votare să se facă în conformitate cu legea 35 şi cu procedura elaborată de BEC. Atrag atenţia că MAI, aşa cum a făcut de la începutul campaniei şi cum va face şi în această săptămână, inclusiv sâmbătă, va aplica echidistant legea, indiferent de candidat, indiferent de formaţiunea politică. Fac apel către toţi competitorii politici să nu încerce să încalce prevederile legii, pentru că vom fi foarte fermi şi instituţiile abilitate ale statului, în primul rând cele ale MAI, vor aplica legea echidistant”, a spus Mircea Duşa.

Acesta şi-a exprimat speranţa că ultimele zile de campanie electorală nu vor aduce situaţii deosebite la nivel naţional, atenţionând că părţile implicate în alegeri vor fi, duminică, "foarte vigilente".

Potrivit ministrului de Interne, prefecţii trebuie să vegheze la buna desfăşurare a alegerilor din 9 decembrie, iar duminică se va urmări ca votul fiecărui alegător să fie unul personal, neinfluenţat de nimeni.

Totodată, Mircea Duşa a rugat primarii să ia măsuri de amenajare a

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu e pe primul loc. Diferenţă minimă între Ciolacu şi Lasconi: sub 18.000. Mai sunt de numărat sub 290.000 de voturi. Lupta pentru turul 2 se va da pâna la ultimele voturi

Mediafax acum 25 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români au fost chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. La vot s-au prezentat 9,4 milioane de alegători. Călin Georgescu pare că va câştiga primul tur. Lupta se dă între Ciolacu şi Lasconi pentru u

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 8 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 7 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 7 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Rezultat neverosimil în fieful lui Ilie Bolojan: Cel mai votat candidat a fost Kelemen Hunor. Pe cât a ieșit Ciucă

HotNews acum o ora
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este cel mai votat candidat la preşedinţie în primul tur de scrutin în judeţul Bihor, al cărui președinte de Consiliu este liberalul Ilie Bolojan. Nicolae Ciucă se situează abia pe locul al patrulea în acest judeţ, fiind

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 7 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 9 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°