Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeie ameninţată cu un cuţit într-o societate comercială din Sibiu. Hoţul a plecat cu 1.200 de lei

Publicat in Rondul de Sibiu, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, din localitatea sibiană Cisnădie, a fost reţinut de poliţişti. Acesta a avut un complice, un alt bărbat de 24 de ani din judeţul Braşov. Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie şi complicitate, după cum transmit reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJS).

Tâlhăria a avut loc într-o societate comercială din municipiul Sibiu, de pe strada Ocnei în seara zilei de 3 decembrie, în jurul orei 22.

Tânărul de 24 de ani a ameninţat-o pe angajata societăţii cu un cuţit şi a obligat-o să îi dea banii pe care îi avea în casă. Potrivit poliţiştilor, prejudiciul cauzat a fost de 1.200 de lei. Bărbatul avea, în momentul tâlhăriei, faţa acoperită de o cagulă.

Unul dintre suspecţi, C. Adrian, din Cisnădie, a fost identificat marţi, 4 decembrie, de poliţişti.

„În cadrul cercetărilor, poliţiştii au identificat atât cagula cât şi cuţitul folosit de acesta la săvârşirea faptei. De asemenea, s-a stabilit faptul că suspectul a avut şi un complice, care a fost identificat şi reţinut de poliţişti“, a declarat purtăorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Balteş. Complicele se numeşte G. Florin, are 6 de ani şi este din judeţul Braşov.

Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu urmând a fi prezentaţi, miercuri, instanţei cu propunere de arestare pentru infracţiunea de tâlhărie, respectiv complicitate la infracţiunea de tâlhărie.

Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, din localitatea sibiană Cisnădie, a fost reţinut de poliţişti. Acesta a avut un complice, un alt bărbat de 24 de ani din judeţul Braşov. Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhă

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 10 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 3 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 2 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 10 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Atac cibernetic asupra aeroporturilor din Milano și Ministerului de Externe al Italiei, revendicat de hackerii pro-ruși

Libertatea acum o ora
Hackerii au vizat, astăzi, aproximativ zece site-uri web oficiale din Italia, inclusiv site-urile Ministerului de Externe și cele două aeroporturi din Milano, pe care le-au scos temporar în afara serviciului, relatează agenția de știri Reuters.

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 9 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Vremea

București
acum

dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°