Radu Afrim a zdruncinat de multe ori lumea scenei, prin declaraţiile lui tranşante. Într-un interviu acordat pentru postul Digi 24, regizorul de teatru vorbeşte despre ipocrizia care există în acest sistem şi despre intoleranţă. El îi atacă pe cronicarii de teatru şi pe directorii care au vrut să-l cenzureze.
Iată câteva declaraţii ale lui Radu Afrim, din interviul realizat de Iuliana Ciugulea:
„Eu nu fac teatru pentru oamenii de teatru şi de multe ori am spus că ar fi bine să se abţină, să nu vină, dacă nu le convine. Cronicarii, de exemplu, consideră că fac parte din categoria oamenilor din teatru. Dar sunt şi cronicari care n-au nicio legătură cu teatrul, care nu simt şi care urăsc teatrul.
Deci există cronicari care urăsc teatrul pentru că meseria asta de cronicar au ales-o în urma unui eşec. Au căzut la Facultatea de Actorie, au căzut la secţia de Regie şi se răzbună în continuare pe actriţe, pe regizori, doamnele noastre cronicărese, nu dau nume. Dar aşa este, toată lumea ştie. Eu sunt ferm convins şi asta trebuie spus. Deci sunt cronicari care nu râd deloc, care nu se bucură.Dacă urăşti teatrul, dacă tu nu te poţi bucura de actori, de nimic, înseamnă că trebuie să stai acasă, la cratiţă.“
„Ducu Darie, directorul de la Bulandra, nu mă place deloc. Cred că nu i-a plăcut «Trei surori», spectacolul pe care l-am făcut acum 100 de ani, şi probabil crede că am rămas la acel nivel. Probabil nu mă ridic la nivelul Teatrului Bulandra, mă gândesc... Poate că originalitatea supără, a fi altfel, estetic altfel, social altfel, asta supără, deranjează. Asta este, e greu să schimbi asta.“
Contactat de „Adevărul“, regizorul Ducu Darie, directorul Teatrului Bulandra, a limpezit situaţia: „N-am avut niciodată o părere proastă despre Afrim. Probabil că asta este în mintea lui. Într-adevăr, nu mi-a plăcut «Trei surori», dar asta nu are legătură cu per