Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesaje antiviolenţă transmise de "eminescieni" - Cheia este la tine

Publicat in Crisana, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Elevii şi cadrele didactice ale Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Oradea au pregătit ieri în sala festivă a instituţiei un program cultural-artistic şi educativ pe tema "Violenţa văzută prin ochii adolescenţilor".

Manifestarea s-a desfăşurat în cadrul Campaniei de prevenire a violenţei în familie "Împreună împotriva violenţei!" organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Uniunea Femeilor Bihor, alături de partenerii de program, Inspectoratul Şcolar Bihor, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Oradea şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Elevii au prezentat în cadrul acestei întâlniri un scurt istoric pe tema violenţei, filmuleţe legate de percepţia adolescenţilor vizavi de acest fenomen, scenete şi diverse mesaje antiviolenţă. În proiect s-au implicat alături de elevi cadrele didactice Roxana Tătar şi Violeta Ias. Din partea IPJ Bihor, comisarul Marcel Cosma le-a prezentat elevilor un filmuleţ intitulat "Cheia e la tine", pe aceeaşi tematică. Mesajul a venit în acest caz de la tineri ce se află în prezent în detenţie la Craiova şi Târgşor. Filmul a beneficiat şi de sprijinul a doi sportivi, campioni cunoscuţi în România, şi anume Lucian Bute, alături de Andreea Răducanu. "Campania aflată la cea de-a şaptea ediţie în acest an va fi derulată pe parcursul a două săptămâni şi se va finaliza la 10 decembrie a.c., chiar de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. În cadrul acţiunilor care sunt derulate în cadrul campaniei preventive, organizatorii îşi propun să atragă atenţia asupra diferitelor forme de violenţă cu care se confruntă comunitatea locală, cu accent pe faptul că orice formă de violenţă reprezintă o încălcare a drepturilor omului", a precizat Mioriţa Săteanu, preşedinta Uniunii Femeilor Bihor, prezentă la eveniment

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 5 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 12 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 10 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 8 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 10 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 11 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 11 ore
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 10 ore
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 8 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

Vremea

București
acum

21°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°