Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Aveți încredere în mine!”

Publicat in Curierul de Valcea, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Nu îmi stă în caracter să mă laud cu faptele mele. Am lăsat pe cei din jurul meu să privească obiectiv acţiunile mele. Iar dacă astăzi vin în faţa dumneavoastră cu un scurt raport de activitate, este pentru că dumneavoastră sunteţi cei care m-aţi desemnat în Parlamentul României. Dumneavoastră, cetăţenii acestui colegiu, sunteţi cei care trebuie să decideţi dacă v-am reprezentat bine sau rău. Poate că discreţia mea a fost luată drept inactivitate. Dar tot ceea ce am făcut poate fi verificat pe www.senat.ro în fişa mea personală. Sau, şi mai bine, la cabinetului meu senatorial, unde am notat problemele pe care mi le-aţi adus la cunoştinţă. La unele am găsit rezolvare, la altele nu. Iar la cele la care nu am găsit rezolvare, am adresat întrebări şi interpelări şi nu în ultimul rând am iniţiat propuneri legislative care să răspundă solicitărilor dumneavoastră. Vin astăzi, din nou, în faţa voastră, pentru a vă prezenta activitatea în cei 4 ani de mandat, şi pentru a vă cere în continuare să aveţi încredere în mine. 1 Pe scurt, aş vrea să vă reamintesc, dumneavoastră, cetăţenilor din Rm. Vâlcea, Păuşeşti Măglaşi, Vlădeşti, Băile Olăneşti, Mihăeşti, Ocnele Mari şi Băile Govora, că am încercat să rezolv problemele supuse atenţiei în cadrul întâlnirilor cu cetăţenii şi în cadrul audienţelor. Astfel, în cele 60 de întrebări şi interpelări am pus problema DJ 656A, DN 64 A, a construirii unui sediu nou pentru grădiniţa din Băile Olăneşti, un apel pentru alocarea de fonduri Clinicii Balneofizioterapeutice din Călimăneşti. Nu am omis problema alunecărilor de teren din judeţul nostru sau cea a subvenţiilor din agricultură. De la tribuna Senatului am vorbit despre nevoile din sistemul educaţional şi sanitar, sesizând inadvertenţe legislative sau solicitând detalii privind aplicarea legilor in vigoare. Am sprijinit necondiţionat proiectele primarilor la Ministere. Şi nu numai pe cei

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum o ora
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Zi record pentru salvatorii montani: 180 de turiști salvați în ultimele 24 de ore

Press Alert acum 25 minute
Salvamont România a răspuns, duminică, la 167 de apeluri de urgență, cel mai mare număr de solicitări din istoria instituției. 180 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor. Situația a fost gravă pentru multe dintre victime – peste 120

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum o ora
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

Femeie care a plecat fără acordul medicilor din Maternitatea din Braşov, găsită de către jandarmi şi convinsă să revină în spital

News.ro acum o ora
O femeie care a plecat din Maternitatea din Braşov înainte de a fi externată a fost căutată şi găsită de către jandarmi, ea fiind convinsă să revină la spital, în condiţiile în care starea sa de sănătate necesita în continuare supraveghere medicală.

Australian Open: Ana Bogdan, eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum 52 minute
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, 32 de ani, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bogdan, favorită 10 în calificări, a fost învinsă de australianca Destanee Aiva, scor 6-4, 6-2. Î

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 5 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Zeci de calculatoare au fost furate dintr-o școală din Prahova care urmează să fie inaugurată miercuri

HotNews acum o ora
Aproape 40 de calculatoare, o imprimată și două sisteme audio-video au fost furate dintr-o școală din comuna Puchenii Mari din județul Prahova. Școala este nouă și urmează să fie inaugurată miercuri, 8 ianuarie, când elevii se întorc la cursuri după

Nicuşor Dan: Am eliminat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de telecomunicaţii de pe stâlpii Capitalei în anul care s-a încheiat/ În ultimii 4 ani, Netcity a mutat 1.300 de kilometri de cabluri aeriene în reţele subterane

News.ro acum 37 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că, anul trecut, s-au îndepărat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de internet, televiziune şi telefonie de pe stâlpii din Bucureşti. Astfel, în ultimii patru ani,

Coreea de Nord lansează o rachetă balistică cu rază intermediară, primul său test în două luni

HotNews acum 22 minute
Coreea de Nord a lansat, luni, în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), în ceea ce reprezintă primul său test de acest tip în două luni, consemnează agenţiile internaţionale de presă, citate d

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°