Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal în lumea muzicii populare

Publicat in Gorj Domino, joi 6 decembrie 2012 ·

Prietenia veche de peste 20 de ani dintre doi interpreți de muzică populară foarte cunoscuți s-a dus pe Apa Sâmbetei în doar câteva minute, potrivit presei centrale. Se pare că totul ar fi pornit de la o sumă de bani, destul de mică, luând în calcul onorariul pe care cei doi protagoniști îl percep pentru o cântare.

Este vorba despre Constantin Enceanu și Petrică Mâțu Stoian, doi dintre cei mai apreciați și mai îndrăgiți interpreți de muzică populară. Până nu demult, cei doi au fost cei mai buni prieteni. Se cunosc de zeci de ani, iar prietenia lor a fost una foarte strânsă.

Se pare că situația s-a schimbat în urmă cu aproximativ o lună, atunci când, după o cântare pe care au avut-o într-o comună de lângă Curtea de Argeș, s-au iscat discuții pe seama unor bani, mai exact suma de 300 de lei. „Primarul de acolo l-a sunat pe Mâțu să-i propună o cântare și l-a rugat să aducă și alți artiști, așa că l-a pus în legătură pe edil cu Enceanu. Enceanu a negociat să vină și cu ansamblul din Craiova și, din câte am auzit, a cerut mult peste o sută de milioane de lei vechi. Oricum, ei amândoi ar fi trebuit să ia cam 1.200 de euro de căciulă. Banii i-a încasat Enceanu și, după ce au cântat, Mâțu i-a cerut banii. Motivând că a plătit orchestra, i-a dat doar 3.000.000 de lei, 300 de lei noi, și atunci a început scandalul”, a povestit un apropiat al celor doi, potrivit Cancan.ro.

Prietenia veche de peste 20 de ani dintre doi interpreți de muzică populară foarte cunoscuți s-a dus pe Apa Sâmbetei în doar câteva minute, potrivit presei centrale. Se pare că totul ar fi pornit de la o sumă de bani, destul de mică, luând în calcul onorariul pe care cei doi protagoniști îl percep pentru o cântare.

Este vorba despre Constantin Enceanu și Petrică Mâțu Stoian, doi dintre cei mai apreciați și mai îndrăgiți interpreți de muzică populară. Până nu demult,

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Augustin Zegrean, despre procesul deschis de Călin Georgescu: Curtea de Apel va da o hotărâre care va fi supusă recursului, iar un recurs la Înalta Curte se judecă, dacă ai noroc, după un an

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean afirmă că orice soluţie ar da Curtea de Apel Bucureşti în dosarul deschis de Călin Georgescu, acea decizie nu va fi definitivă, iar un recurs se va judeca după un an, sau chiar mai mult, t

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Mediafax acum o ora
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi

UPDATE-Departamentul american al Trezoreriei anunţă Congresul că a fost victima unui atac cibernetic al Chinei, într-un un ”incident major de securitate informatică”

News.ro acum 45 minute
Departamentul american al Trezoreriei anunţă luni, într-un mesaj transmis aleşilor din Camera Reprezentanţilor, pe care AFP scrie l-a consultat, că a fost victima unui atac cibernetic la începutul lui decembrie - fără riscuri la adresa elementelor c

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 6 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum 2 ore
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 9 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum 2 ore
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

Donald Trump pierde în apel un proces în care scriitoarea Jean Carroll l-a acuzat de defăimare şi agresiune sexuală / Carroll l-a acuzat pe Trump că a violat-o într-o cabină de probă a unui magazin în 1996, instanța de fond a decis ca președintele ales al SUA să îi plătească cinci milioane de dolari

G4Media acum 4 ore
O curte federală de apel din SUA a confirmat luni verdictul unei instanţe inferioare prin care preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a fost condamnat să-i plătească scriitoarei fostă jurnalistă Jean Carroll cinci milioane de dolari pent

Sute de prizonieri, eliberaţi în cadrul unui nou schimb între Ucraina şi Rusia

HotNews acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că 150 de militari ruşi au fost repatriaţi din Ucraina, unde fuseseră luaţi prizonieri de forţele ucrainene, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite. În schimbul lor, Moscova a eliberat, la rân

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
vin.

3°/9°
Iasi
acum

mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
vin.

-0°/6°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°
vin.

1°/7°