Experţii NASA au anunţat că intenţionează să lanseze un nou robot de explorare ştiinţifică pe Marte în 2020. Obiectivele roverului vor fi stabilite în perioada care urmează, relatează AFP.
"Administraţia Obama s-a angajat să realizeze o explorare serioasă a planetei Marte şi cu această misiune apropiată ne vom asigura că Statele Unite vor rămâne liderul mondial în ceea ce priveşte explorarea planetei roşii", a declarat Charles Bolden, directorul NASA.
Misiunea din anul 2020 va reprezenta o nouă etapă a programului spaţial american, care va răspunde provocării lansate de preşedintele Barack Obama - aceea de a trimite oameni pe Marte în anii 2030 -, a explicat Charles Bolden.
Anunţul a fost făcut la câteva luni după ce NASA a dezvăluit că va trimite, în 2016, robotul InSight pe Marte, pentru a identifica felul în care s-a format planeta roşie şi pentru a afla dacă miezul planetei este solid sau lichid - ca în cazul Terrei.
În 2013, NASA va trimite şi o sondă, Maven, care se va plasa pe orbita marţiană cu scopul de a studia şi analiza atmosfera înaltă a acestei planete.
Naţiunea americană este singura din lume care a explorat solul planetei roşii şi care continuă această explorare. Primii doi roboţi americani - Viking 1 şi Viking 2 - au coborât pe Marte în 1976.
URSS a fost prima ţară care a plasat o sondă, Mars 3, pe Marte, în 1971. Aceasta nu a funcţionat decât 20 de secunde.
Experţii NASA au anunţat că intenţionează să lanseze un nou robot de explorare ştiinţifică pe Marte în 2020. Obiectivele roverului vor fi stabilite în perioada care urmează, relatează AFP.
"Administraţia Obama s-a angajat să realizeze o explorare serioasă a planetei Marte şi cu această misiune apropiată ne vom asigura că Statele Unite vor rămâne liderul mondial