* ele vor rămâne în oraşul nostru până în ziua de prăznuire a Sfântului Nicolae, pe 6 decembrie
Moaştele Sfântului Andrei, ale Sfântului Nectarie şi ale Sfântului Nicolae au fost aduse, ieri, la Brăila, de la Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Ca în fiecare an, în cadrul sărbătorilor închinate Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila, a avut loc pelerinajul "Călători pe cărările sfinţilor", desfăşurat de parohia "Sfântul Ierarh Nicolae". Cu acest prilej, sute de credincioşi au pornit ieri în procesiune, în timp ce alţi enoriaşi aşteptau neclintiţi la cozi spre a întâmpina sosirea moaştelor la biserica ce-l prăznuieşte pe ocrotitorul spiritual al Brăilei. Aşa cum cere datina, procesiunea a fost condusă de preoţi care purtau racla cu moaştele Sfântului Andrei şi Sfântului Nectarie, icoane, prapuri şi enoriaşi care urmau cu evlavie racla cu moaştele Sfântul Ierarh Nicolae. Credincioşii s-au întâlnit în faţa bisericii, unde îi aşteptau Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian şi primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, preoţi şi diaconi din episcopie.
Raclele cu moaştele au fost aşezate pe un frumos baldachin în biserică. Credincioşii li se vor putea închina până în ziua de prăznuire a Sfântului Nicolae, pe 6 decembrie.
* ele vor rămâne în oraşul nostru până în ziua de prăznuire a Sfântului Nicolae, pe 6 decembrie
Moaştele Sfântului Andrei, ale Sfântului Nectarie şi ale Sfântului Nicolae au fost aduse, ieri, la Brăila, de la Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Ca în fiecare an, în cadrul sărbătorilor închinate Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila, a avut loc pelerinajul "Călători pe cărările sfinţilor", desfăşurat de parohia "Sfântul Ierarh Nicolae". Cu acest prilej, sute de credincioşi au pornit ieri în procesiune, în timp ce alţi enori