Scris de Monica Ardelean - Aproximativ 17.000 de euro costă repararea gardului unui teren de sport de 1.748 metri pătraţi și acoperirea lui cu plasă.
ARAD. Au început lucrările la unul din cele mai scumpe garduri din Arad. Cel al terenului de sport de la Colegiul Tehnic de Construcții, din clădirea fostei școli Generale nr.6. Repararea lui și acoperirea terenului cu plasă costă nu mai puțin de 80.000 lei, peste 17.000 euro.
Mai puțin, ce-i drept, decât era pregătită primăria să dea în aprilie 2012, când în documentele ședinței Consiliului Local era trecută suma de 32.000 euro, din care aproape 23.000 euro pentru montaj.O lună la dispoziție
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici, a precizat că lucrarea trebuie finalizată până la finele anului, ceea ce înseamnă o lună de muncă. În acest moment sunt săpate doar câteva gropi pentru montarea stâlpilor, dar lucrările nu se anunță prea complicate. Potrivit proiectului prezentat consilierilor locali, lucrarea prevede „înlocuirea panourilor, repararea gardului, amplasarea unor stâlpi, demontarea unei părţi de gard, mutarea porţilor de joacă cu 2,50 metri în interior şi acoperirea terenul de sport cu un sistem de protecţie realizat din plasă de poliester, ancorat pe stâlpii metalici de 5 metri”. Totul pentru suma de 80 000 lei (800 milioane lei vechi).Cine a prins lucrarea
Corina Drăghici a precizat că firma care va executa lucrare este Drast Company, o societate cu sediul social în municipiu, cu profilul construcții și reparații. Dacă în 2008, cifra de afaceri a fost de 87, 241, indicatorii financiari ai firmei indică o creștere spectaculoasă a afacerilor în 2010 când a a ajuns la 871.184. În 2011, trendul ascendent este menținut cu brio și, potrivit informațiilor de pe siteul Ministerului de Finanțe, cifra de afaceri a ajuns la suma de 1.820.121 și la un maxim de angajați de 15 persoane f