Academia de Advocacy salută înștiințarea oficială primită de Guvern cu privire la deblocarea programului POSDRU, anunțată luni de premierul Victor Ponta, în cadrul unei videoconferințe cu prefecții.
Într-un moment de bilanț, având în vedere încheierea mandatului Guvernului prezent, prin alegererile parlamentare din 9 decembrie 2012, beneficiarii POSDRU solicită actualului Guvern următoarele:
Prezentarea stadiului actual al programului POSDRU, la data predării mandatului către noul Guvern, oricare ar fi el.
Prezentarea măsurilor angajate în relația cu Comisia Europeană, reieșite în urma auditului finalizat în perioada 19-23 noiembrie 2012.
Emiterea unei scrisori de garanție guvernamentală/proiect, în limita a 10% din valoarea contractată, ca soluție de deblocare financiară rapidă a proiectelor în derulare, evidențiate istoric cu risc minim de implementare. Menționăm, că deși s-a anunțat că programul POSDRU s-a deblocat, în următoarea perioadă AMPOSDRU va înregistra din ce în ce mai puține cereri spre decontare, deoarece beneficiarii și-au consumat fondurile de prefinanțare pentru supraviețuirea proiectelor, în cele 8 luni de blocaj al programului. În prezent, beneficiarii programului POSDRU, cu precădere ONG-urile, nu mai au posibilitatea de a prefinanța acțiuni viitoare, toate decontările, întarziate deja, fiind preluate de băncile creditoare. Este de subliniat că băncile au oferit credite beneficiarilor POSDRU, tocmai pe baza bonității acestora, pe istoricul lor de decontare, de respectare a calendarului asumat, de atingere a rezultatelor și indicatorilor prevăzuți în proiecte.
Academia de Advocacy atrage atenția actualului Guvern că, amânarea luării deciziei în sensul prezentat mai sus, transformă victoria obținută, într-un eșec major al programului POSDRU, prin închiderea proiectelor în derulare și imposibilitatea de a at