Gerard Butler a vorbit, în emisiunea The Tonight Show, prezentată de Jay Leno, despre relaţia sa cu fotomodelul Mădălina Ghenea.
Actorul, în vârstă de 42 de ani, spune că românca înseamnă pentru el mai mult decât au însemnat alte femei. Chiar dacă Mădălina Ghenea a preferat să păstreze discreţia în ceea ce priveşte relaţia pe care o are cu Gerard Butler, actorul nu s-a ferit nicio secundă să ascundă povestea de iubire pe care o trăieşte alături de fotomodelul de origine română. Astfel, la doar câteva minute de la începutul emisiunii, Gerard Butler a şi adus-o în discuţie pe Mădălina.
"Am sunat-o pe iubita mea la Milano, pentru ca acum am şi eu o iubită. Şi i-am propus să ne întâlnim în Scoţia", a spus actorul în cadrul emisiunii The Tonight Show.
Jay Leno, gazda show-ului, n-a ratat ocazia să-l descoasă puţin: "Ai pomenit-o pe această iubită de două ori. Nu te-am mai auzit făcând asta. Ai fost de multe ori la emisiunea asta, dar e prima oară când foloseşti cuvântul 'iubita' şi chiar de două ori. Spune-mi ceva despre ea. De cât timp sunteţi împreună?".
Gerard Butler a răspuns că are o relaţie cu Mădălina Ghenea de şapte luni. Gazda emisiunii nu a ratat ocazia să îl tachineze un pic: "E un record, nu-i aşa? Îmi amintesc că ultimul record era de două nopţi". Actorul i-a replicat: "Ăsta e standardul meu".
Gerard Butler a vorbit, în emisiunea The Tonight Show, prezentată de Jay Leno, despre relaţia sa cu fotomodelul Mădălina Ghenea.
Actorul, în vârstă de 42 de ani, spune că românca înseamnă pentru el mai mult decât au însemnat alte femei. Chiar dacă Mădălina Ghenea a preferat să păstreze discreţia în ceea ce priveşte relaţia pe care o are cu Gerard Butler, actorul nu s-a ferit nicio secundă să ascundă povestea de iubire pe care o trăieşte alături de fotomodelul de origine română. Astfel, la doar câteva minute de la începutul emisiu