Pe 30 noiembrie, seara, atunci cînd i-am spus fetiţei că putem merge a doua zi la paradă, nu m-aşteptam să văd o asemenea explozie de entuziasm. Fetiţa are 7 ani şi ceva şi e amatoare de tot felul de sindrofii; totuşi, ce i-a venit cu parada?
O să răspund la asta făcînd două salturi temporale înapoi. Primul e de cinci, şase sau şapte ani: pe atunci, de un 1 Decembrie, eram pe chat cu un amic din Cluj şi l-am întrebat, ironic, cum sărbătoreşte Ziua Naţională. Omul, care nu e deloc peremist, ba chiar a terminat filozofia, mi-a răspuns foarte serios că a scos un tricolor pe balcon.
Gestul mi s-a părut la vremea respectivă ciudat. Ce naiba faci cu steagul pe balcon? l-am întrebat pe amic. N-a ştiut să-mi spună. În fine, la Cluj se întîmplă tot felul de lucruri ciudate, dintotdeauna, mi-am spus şi am lăsat-o baltă. Dar, acum, nu mi se mai pare atît de ciudat.
DE ACELASI AUTOR Ministrele şi pompa Brandul Moş Crăciun Probleme de imagine - Antonescu, Băsescu, Diaconescu, Ponta JR, stafia capitalismului De ce? Poate fiindcă de atunci au mai trecut nişte ani. Ani în care comunismul, cu patriotismul lui cu de-a sila, s-a mai blurat, cum se spune. Cine n-a fost pionier înţelege mai greu ce vreau să zic: faptul că partidul, televiziunea, istoriografia oficială, corifeii cinematografiei gen Sergiu Nicolaescu ne agresau cu o versiune triumfală, dar plicticoasă, neconvingătoare şi lipsită de umor a trecutului nostru. Ăsta e al doilea salt temporal. Dacă vreţi, pentru uzul celor care n-au apucat acele vremuri, oficialii ne serveau un fel de Djuvara-cu-capul-în-jos – deoarece craniul bătrînului leu e, atîta cît mă pricep eu, cît se poate de pe umeri şi în poziţia corectă. Cea polemică.
Cu alte cuvinte, nici cînd aveam 7 ani, dar nici cînd aveam 14 sau 21, patriotismul nu era deloc cool. Era ceva bombastic şi ţărănesc, în versuri şchioape, tot numai Ceauşescu
