Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARUL ELODIA. Cristian Cioacă a ajuns în AREST! El i-a așteptat pe polițiști cu bagajul făcut și lumina stinsă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 5 decembrie 2012 · ·

Ultimele probe descoperite în apartamentul din Brașov l-au trimis după gratii pe poliţistul Cristian Cioacă, acuzat că şi-a ucis soţia, Elodia Ghinescu, în urmă cu cinci ani. Cadavrul avocatei nu a fost găsit nici până astăzi, însă procurorii susţin că au probe zdrobitoare pentru a-l incrimina pe ofiţer. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

UPDATE 9. Cristian Cioacă a fost ridicat în această seară, din apartamentul său situat la etajul al doilea al unui bloc de patru etaje din cartierul Banatului din Piteşti. Polițistul îi aștepta pe oamenii legii cu lumina stinsă și bagajul făcut. Purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, comisarul șef Dănuț Dinu, a declarat că Cioacă nu s-a opus arestării și că a fost dus în arestul IPJ Argeș, apoi la Direcţia de Cercetări Penale din Bucureşti.

UPDATE 8. "Adevărul judiciar iese la iveală chiar și după mai mulți ani", a declarat pentru EVZ, imediat după aflarea sentinței magistraților Curții de Apel București, procurorul Marius Iacob, cel care a instrumentat, prima oară, dosarul Elodia. Procurorul Marius Iacob: "În fiecare zi mă gândesc la Elodia"

UPDATE 7. Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa: Cristian Cioacă a fost arestat!. Judecătorii au decis emiterea unui mandat de arestare pentru o perioadă de 29 de zile.

UPDATE 6. Avocata lui Cioacă cere respingerea recursului procurorilor la propunerea de arestare a lui Cioacă. Ea spune că judecătorul de la Tribunalul București a procedat corect, pentru că nu contează câți ani a lucrat Parchetul la acest dosar. REFERAT ELODIA. CIOACĂ a dat cu glet şi cu vopsea peste SÂNGELE soţiei. “După uciderea victimei, inculpatul A TRANŞAT CADAVRUL pentru a-l ascunde"

Avocata mai susține că nu există probe, nici măcar indicii: ”În 2007 s-au făcut percheziții și s-au ridicat materiale fără drept, fără valoare judiciară deoarece nu s-a respectat procedura. În 2011 au fost două perche

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°