Doctoriţa Beatrice Bălan va rămâne cu sancţiunea aplicată de conducerea Spitalului Judeţean, după ce ar fi refuzat să consulte mai mulţi pacienţi, în timp ce era de gardă. Judecătorul a decis, marţi, respingerea acţiunii formulate în instanţă de medic ca fiind nefondată, hotărârea putând fi atacată cu recurs.
Doctoriţa Bălan a fost sancţionată pentru că, deşi a fost solicitată de colegi să consulte câţiva pacienţi, aceasta ar fi refuzat să se deplaseze la Unitatea de Primiri Urgenţe. Pe un alt pacient a refuzat să-l consulte la propriul cabinet, mulţumindu-se, potrivit reprezentanţilor spitalului, doar să se uite pe documentele medicale.