Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Venituri-record la centrul de perfecţionare al marinarilor, în 2012

Publicat in Observator de Constanta, joi 6 decembrie 2012 ·

Ţintele CERONAV în 2013: 22 de proiecte noi şi salarii mărite cu 20%

Echipa managerială a Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale are planuri mari pentru anul viitor. Cu realizări financiare foarte bune în 2012, şefii CERONAV şi-au stabilit, pentru anul viitor, nu mai puţin de 22 de noi proiecte, din care opt reprezintă cursuri noi organizate în beneficiul personalului navigant de pe navele comerciale, dar şi petroliştilor care activează pe platformele de foraj offshore. Acestora li se adaugă o veste bună pentru salariaţii instituţiei. „Începând de anul viitor, vom avea o creştere a fondului de salarii cu 20%. Vom acorda prime de Paşte, Sfânta Maria, Crăciun şi o primă de concediu de 2.500 de lei“, a precizat Ovidiu Cupşa, directorul CERONAV. Acesta a explicat că majorările salariale vor fi efectuate în afara programului de reîntregire a salariilor aplicat de actualul guvern şi că, tot de anul viitor, va fi introdusă o primă de performanţă de 2% pentru salariaţi.

Şeful CERONAV estimează pentru acest an venituri de peste 27,7 milioane de lei, cea mai bună performanţă financiară din istoria instituţiei. CERONAV a înregistrat în 2012 cele mai mari încasări, aferente unui număr de 44.468 de cursuri organizate pe parcursul anului, cu aproape o mie în plus comparativ cu 2011. CERONAV a început în acest an organizarea cursurilor specifice pentru personalul de la bordul platformelor petroliere, punând la dispoziţie cele mai moderne facilităţi de instruire din Europa. Cele patru cursuri de pregătire pentru care CERONAV a obţinut acreditarea din partea Organizaţiei de standardizare a instruirii pentru industria petrol şi gaze de tip offshore (OPITO) sunt: BOSIET – Basic Offshore Safety Induction Emergency Training, FOET – Further Offshore Emergency Training, HUET – Helicopter Underwater Escape Training şi FHUET –

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 26 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 5 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

24°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°