Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buda: Camera Deputaţilor nu-i poate ridica imunitatea lui Ion Stan după alegeri, e o poveste a USL

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Deputatul Daniel Buda (PDL) consideră că nu poate fi convocată Camera Deputaţilor în 12 decembrie pentru discutarea cazului Ion Stan, în condiţiile în care aceasta nu poate decide, după alegeri, ridicarea imunităţii parlamentare, intenţia fiind "o poveste a celor de la USL", informează Mediafax.

Daniel Buda, preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, din punctul său de vedere, cazul Ion Stan demonstrează cine sunt cei de la USL - "nişte oameni care au făcut de-a lungul timpului zid comun împotriva celor suspectaţi de fapte de corupţie".

"În ceea ce-l priveşte pe deputatul Ion Stan, lucrurile sunt foarte clare: Parlamentul nu mai are posibilitatea de a ridica imunitatea acestuia. Practic, după 9 decembrie nu se mai poate întruni Parlamentul pentru a dezbate un astfel de subiect. Este o poveste pe care cei de la PSD ne-au vândut-o foarte bine, de altfel au şi spus că nu intră în preocupările lor imediate cazul Stan, ci câştigarea alegerilor. Este o poveste şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor din 12 decembrie, nu se poate convoca Parlamentul, pentru că după 9 decembrie nu mai are în atributul său ridicarea imunităţii parlamentare. Plus că nu va fi cvorum. Cazul Stan demonstrează cine sunt cei de la USL, nişte oameni care au făcut de-a lungul timpului zid comun împotriva celor suspectaţi de fapte de corupţie", a spus Buda.

El a acuzat USL de utilizarea "dublei măsuri" în cazul Stan, faţă de cazul deputatului Trăşculescu.

"Când domnul Trăşculescu de la PDL a avut probleme cu justiţia, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a cerut imperios demisia, spunând că este o pată pe obrazul Parlamentului, dar nu l-am văzut făcând acelaşi lucru şi când a fost vorba de Ion Stan. Avem o dovadă a dublei măsuri pe care USL o aplică în cazuri similare", a conchis Daniel Buda.

P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 2 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 3 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 2 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 4 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 4 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

16°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

14°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°