Mircea Duşa, Ministrul de Interne, a afirmat, în legătură cu pregătirile pentru iarnă, că în prezent în ţară nu sunt drumuri pe care să nu se circule, dar i-a atenţionat pe prefecţi că aceia care nu se ocupă de administrarea corespunzătoare a arterelor rutiere vor fi sancţionaţi. El a precizat că, în caz de urgenţă, legislaţia permite să se încheie contracte provizorii cu firmele de deszăpezire până când situaţia va reveni la normal.
“Vă atrag în mod serios atenţia că nu ţinem aceste videoconferinţe de comandamente naţionale numai pentru a ne afla în treabă, vă rog să priviţi cu toată seriozitatea problema pregătirii pentru iarnă, întrucât nu este posibil să ne aflăm la începutul lunii decembrie şi să nu avem contractele de deszăpezire încheiate, nu putem ca în fiecare an să lăsăm ca iarna să ne surprindă nepregătiţi”, a declarat Duşa.
El a spus că în cursul nopţii de marţi spre miercuri de la Poliţia Rutieră au fost mobilizate în teren 1.800 de persoane care au verificat dotarea vehiculelor cu anvelope de iarnă şi a cerut poliţiştilor să continue aceste verificări şi să nu permită accesul pe drumurile naţionale al utilajelor de mare tonaj care nu sunt echipate corespunzător. El a afirmat că administratorii drumurilor nu trebuie să ia de îndată măsura închiderii acestora, ci acolo unde există probleme deosebite să fie luate primordial măsuri de restricţionare temporară a accesului, până când porţiunea respectivă de drum va fi curăţată.
Ministrul de Interne a adăugat că nu este normal ca oamenii să aştepte ore întregi în frig din cauza drumurilor blocate. “Nu vrem să mai vedem oameni blocaţi pe drumuri, pe munte mai ales, care să îngheţe de frig două-trei ore sau o noapte pentru că noi nu am luat măsurile preventive, pentru a nu se bloca drumurile. Nu ne putem juca cu fenomenele meteo, prognoza este una probabilă, însă ea se poate transforma