● Atlasul norilor / Cloud Atlas (SUA, 2012), de Andy Wachowski, Lana Wachowski, Tom Tykwer.
Cum bine-i şade unui film care portavocalizează noţiuni populare de déjà-vu, reîncarnare şi recurenţă eternă, Atlasul norilor a mai fost făcut o dată. Era în 1916, cînd D. W. Griffith, care deja rafinase cam tot ce se putea rafina în domeniul narării de acţiuni simultane prin montaj paralel (astfel încît tot ce se face azi pe frontul acesta, în cinema-ul popular – The Dark Knight Rises, ultima jumătate de oră din Argo, ba chiar şi Inception –, se face mai mult prin aplicarea cuminte decît prin rafinarea suplimentară a modelului pus la punct de el acum o sută de ani), revenea în cinematografe cu un montaj paralel de poveşti plasate în epoci diferite, din asocierea cărora reieşea că, de-a lungul întregii istorii a umanităţii, iubirea de semeni a dat lupte grele împotriva forţelor intoleranţei. În loc de patru, cîte erau în Intoleranţă, epocile vizitate în Atlasul norilor sînt şase: ele includ două viitoruri diferite – unul mai apropiat, Blade Runner-ian, şi unul mai îndepărtat, Mad Max-ist –, iar dintre trecuturile vizitate, nici unul nu e anterior orînduirii capitaliste.
DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Evadare prin evazionism Meteahna umanităţii nu mai e identificată, pur şi simplu, cu intoleranţa, ci cu exploatarea omului de către om (laitmotivul canibalismului circulă prin toate cele şase poveşti), iar iubirea pusă pe celălalt taler al balanţei e iubire cu brizbizuri New Age. Aceiaşi actori cunoscuţi şi foarte cunoscuţi (printre care Tom Hanks, Hugh Grant şi Susan Sarandon) apar în toate poveştile, unii dintre ei schimbîndu-şi sexul sau rasa de la o epocă la alta. Ţinînd cont şi de faptul că unul dintre cei trei regizori ai filmului, Lana Wachowski, e un fost Larry devenit Lana prin operaţie de schimbare de sex, recu
