Întâlnit cu preponderență în zona montană, colindatul începe cu constituirea cetei de colindători, numiţi "Juni" obicei care în prezent se mai păstrează la Măguri-Răcătău, Mărișel și Beliș, deși aria lui de răspândire a fost cândva mult mai mare.

Alegerea și apoi înțelegerile ulterioare ale feciorilor despre cum se va desfășura în acel an colindatul se vor face la casa unuia dintre ei, sau chiar în şezătoarea fetelor (numită local habă), cu cel târziu câteva săptămâni înainte de Crăciun, dacă nu chiar la prinderea postului (15 noiembrie).

Numărul tinerilor care alcătuiesc ceata este diferit de la sat la sat, aşa după cum şi numărul acestora diferă după mărimea satelor - într-un sat pot coexista până la 4 cete într-un an (Mărișel), însă nu cu mai puțin de 10 persoane într-o ceată. Conducătorul cetei, pe nume taroste sau grăitor - ales după mai multe criterii, dintre care experiența și abilitățile de conducător, este investit cu mari responsabilităţi: să vegheze cu autoritate la buna comportare a tinerilor din ceată pe toată perioada sărbătorilor, să organizeze repetiţiile pentru colinde, să vorbească în numele cetei, să "grăiască (alduiască)" colacul, să angajeze şi să organizeze jocul, să asigure masa la diferite case, să adune banii de la participanții la joc şi să plătească muzicanţii.

După ce toate cetele adunate la un loc colindă împreună câteva case importante (neapărat casa preotului) se despart, îndreptându-se fiecare spre o parte de sat. La fiecare casă se colindă la uşe (a feciorului - "Veseleşte-te domn bun" sau "Slobozâ-ne gazdă-n casă") şi în casă, unde se cântă „corinda mesii" și acolo unde este fată, "corinda fetii" numită local şi "Fecioriţa gazdii" (Brăişor, Finciu, Mărgău). Gazda răsplăteşte colindătorii cu colaci, vin, "un șoloboc de porc" (picior afumat), o bucată de brânză și necondiționat cu bani. Tarostele grăieşte (alduieșt