Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu cu Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş

Publicat in Gazeta de Maramures, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, vorbeşte, într-un amplu interviu acordat GAZETEI de Maramureş, despre împlinirea a 20 de ani de activitate a instituţiei pe care o conduce şi despre cele 4 luni de mandat.

Reporter: Despre manifestarea dedicată celor 20 de ani de activitate a Consiliului Judeţean?

Zamfir Ciceu: Marcăm20 de ani de activitate a Consiliului Judeţean. Pe lângă faptul că este un eveniment aniversar, este şi un moment de bilanţ a ceea ce a însemnat în ultimii 20 de ani pentru Maramureş administraţia judeţeană după reconfigurarea sistemului administrativ în România, după 1990, alegerile din 1992 şi primele consilii judeţene. S-au instituit noile formule de conducere: Consiliul Judeţean şi preşedintele CJ, care la acel moment era ales din rândul consilierilor judeţeni. Mai apoi a venit modificarea din 2008, cu alegerea uninominală a preşedintelui CJ, deşi în opinia mea este impropriu spus „preşedintele CJ”. Pentru că dacă facem o similitudine între ceea ce înseamnă autorităţi locale deliberative şi executive, ar trebui ca denumirea să fie ceva de genul „preşedintele judeţului”, pentru că persoana juridică este judeţul. Sintagma mai apropiată ar fi un fel de „primar al judeţului”. Însă nu a putut fi făcută o modificare, pentru că trebuia umblat la Constituţie, neavând o funcţie de „preşedinte al judeţului”. Dar, cine ştie, printr-o viitoare reglementare s-ar putea să fie. Vorbim până la urmă că ar trebui să instituim însemnele preşedintelui judeţului care la acest moment nu există. Este ales uninominal, dar face parte din Consiliu, în timp ce primarul nu face parte din Consiliu. Este o mixtură legislativă frumoasă, dar totul suportă îmbunătăţiri până la urmă, dacă tot va fi revizuirea Constituţiei.

Revenind la manifestare, noi am căzut de acord, şi mă refer la conducerea executivă, că trebuie să punc

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 58 minute
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 3 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 3 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 2 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 8 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum o ora
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 4 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 3 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

8°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

12°
sâm.

8°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°