Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşini răsturnate la prima ninsoare

Publicat in Monitorul de Botosani, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Prima ninsoare i-a prins nepregătiţi pe mulţi şoferi. Luni seară, un tir s-a răsturnat la Botoşani, iar un BMW s-a dat de două ori peste cap la Ungureni, ambele după ce au derapat pe carosabil din cauza vitezei. Primul accident a avut loc la puţin timp după ce a început să ningă. Camionul marca MAN, încărcat cu carcase de vită de la un abator din Cătămărăşti Deal, trebuia să ajungă la Ploieşti. Şoferul Ştefan C. de 36 de ani, din Botoşani, a declarat că în sensul giratoriu din intersecţia dintre Sucevei şi Pacea vehiculul a intrat în balans, răsturnându-se pe partea dreaptă, chiar în intersecţie. „Nu aveam viteză. Totul s-a întâmplat dintr-odată şi nu am mai putut s-o redresez. Şi s-a răsturnat pe partea dreaptă”, a spus Ştefan C. Cel de-al doilea accident a avut loc puţin după miezul nopţii, la intrarea în Ungureni. Şoferul, un tânăr de 32 de ani, a pierdut într-o curbă controlul BMW-ului înmatriculat în Bulgaria, cu care mergea de la Botoşani la Săveni. Autoturismul a ieşit de pe şosea, s-a răsturnat de două ori şi s-a oprit în câmp. În urma accidentului, şoferul şi unul dintre cei doi pasageri din maşină, un bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat pe bancheta din spate, au ajuns la spital cu leziuni la cap, membre şi torace. Prima ninsoare i-a prins nepregătiţi pe mulţi şoferi. Luni seară, un tir s-a răsturnat la Botoşani, iar un BMW s-a dat de două ori peste cap la Ungureni, ambele după ce au derapat pe carosabil din cauza vitezei. Primul accident a avut loc la puţin timp după ce a început să ningă. Camionul marca MAN, încărcat cu carcase de vită de la un abator din Cătămărăşti Deal, trebuia să ajungă la Ploieşti. Şoferul Ştefan C. de 36 de ani, din Botoşani, a declarat că în sensul giratoriu din intersecţia dintre Sucevei şi Pacea vehiculul a intrat în balans, răsturnându-se pe partea dreaptă, chiar în intersecţie. „Nu aveam viteză. Totul s-a întâmplat dintr-odată

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 5 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 38 minute
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 3 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°