Câteodată, Jaria Faraj Ali este atât de înfometată încât îşi leagă o eşarfă în jurul stomacului pentru a se simţi mai confortabil. Mamă a şase copii, femeia din Yemen a declarat pentru organizaţia Oxfam că a recurs la cerşit pentru că nu-şi mai permite să cumpere hrană.
În Pakistan, Asif Masih (28 de ani) are două locuri de muncă pentru a se putea hrăni. „Pe lângă locul de muncă de bază, am fost nevoit să-mi mai iau o slujbă. Sunt şofer de taxi în timpul liber. Dacă nu aş avea două joburi, familia mea nu ar avea ce să mînânce” a declarat acesta pentru CNN.
Poveştile acestor oameni sunt reprezentative pentru ceea ce se petrece la nivelul întregii lumi. Cele mai mari probleme sunt în statele care se bazează pe importul produselor alimentare.
Creşterea preţului alimentelor a fost pusă, până în prezent, pe seama a numeroşi factori – de exemplu, creşterea costurilor energiei electrice, conflictele locale şi o creştere a cererii pentru produsele lactate şi carne.
Însă în 2012, fenomenele meteo extreme sunt cele care au condus la creşterea preţului alimentelor pe întregul Glob. Naţiuni precum Statele Unite au fost nevoite să importe cereale.
„Preţurile volatile ale alimentelor înseamnă sărăcie şi mizerie pentru milioane de oameni care se luptă în fiecare zi să pună mâncare pe masă. Este o nenorocire produsă de om într-o lume care produce suficientă mâncare pentru toţi oamenii”, a declarat Colin Roach, purtătorul de cuvânt al Oxfam.
Un studiu comandat de Oxfam arată că „pe fundalul creşterii populaţiei şi a schimbării dietelor, producţia de alimente la nivel mondial se luptă să ţină pasul cu cererea în creştere. Viitorul securităţii alimentare este unul sumbru”.
„Pâinea pe care o consumaţi va costa mai mult în această iarnă, fără îndoială” a mai spus reprezentantu