Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EI VOTEAZĂ CEZAR PREDA

Publicat in Opinia Buzau, joi 6 decembrie 2012 ·

Poşta Câlnău alege Cezar Preda

Cezar Preda a mers în acest sfârşit de săptămână la Poşta Câlnău. Candidatul Alianţei România Dreaptă a vrut să asculte problemele pe care le au localnicii din această comună, cu care nu a mai vorbit de patru ani. Cezar Preda a fost primit cu căldură de locuitorii din Poşta Câlnău.Mulţi oameni au ieşit la poartă pentru a-l saluta pe deputatul buzoian, chiar dacă temperatura de afară era de O grade Celsius şi i-au vorbit acestuia despre pomii fructiferi pe care Cezar Preda i-a dăruit în campania electorală de acum patru ani. Cezar Preda a mers pe jos prin întreaga comună şi a stat de vorbă cu toţi oamenii care i-au ieşit în cale. “Domnule Preda, chiar vă aşteptam. Eu vă apreciz şi ştiu că ceea ce faceţi pentru noi, faceţi bine. Eu am mai vorbit cu dumneavoastră şi acum patru ani şi mi-am dat seama că sunteţi un om de ispravă”, a spus un localnic din Poşta Câlnău. Cezar Preda a salutat şi a strâns mâna tuturor pe care i-a întâlnit pe uliţe, de la copii de-o şchioapă şi până la pensionari în vârstă care îşi pun încrederea în Cezar Preda că vor avea o bătrâneţe liniştită. “Domnule Preda, eu pe dumneavoastră vă votez, că ne-am săturat de USL, care ne-a minţit atâţia ani. Spun că vor face ei pentru România numai bine, noi ştim că nu e adevărat şi spun asta doar pentru că sunt în campanie”, i-a spus o localnică din comuna Poşta Câlnău.

Locuitorii din Verneşti îl vor pe Cezar Preda deputat

Adept al sportului, candidatul ARD pe Colegiul 7- Camera Deputaţilor, Cezar Preda a fost alături de iubitorii de fotbal. Jucătorii echipelor de Liga a IV-a Viitorul 08 Verneşti şi Montana Pătârlagele, precum şi spectatorii de pe stadionul din Verneşti, care au asistat la partida din cadrul etapei a 12-a, au avut plăcuta surpriză de a-l avea drept oaspete pe deputatul democrat-liberal Cezar Preda. Acesta şi-a amintit,

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 44 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 59 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°