La finele săptămânii trecute, la Bacău, s-a desfăşurat “Cupa 1 decembrie” la handbal feminin pentru juniori. La competiţie au participat echipele CSŞ Bacău, OK Sport Oneşti, HC Buhuşi, LPS Suceava, Palatul Copiilor Bacău şi CS “Olympic” Suceava.
Evoluând fără trac, formaţia CS “Olympic” Suceava a produs surpriza reuşind să câştige turneul.
“Jucătoarele noastre s-au descurcat admirabil şi abia aştept să ne înscriem într-o competiţie oficială. Până atunci, în data de 12-13 ianuarie vom încerca să organizăm la Suceava prima ediţie a Cupei Olympic”, a declarat preşedintele CS “Olympic” Suceava, Radu Mihalescu.
Din echipa CS “Olympic” Suceava au făcut parte sportivele: Andreea Pînzaru, Ana Maria Mihalescu, Anca Cibireac, Roxana Ureniuc, Ilinca Andronic, Florina Olaru, Paula Văleanu, Maria Hâncu, Andreea Taşcă, Andreea Chiriac, Raluca Cârstea, Andreea Ignat, Doiniţa Butnariuc şi Ioana Neamţu.