Politica ar trebui să ne facă viaţa mai bună. Nu ne face însă decît să alergăm şi mai repede pentru a supravieţui
Probabil cea mai urîtă campanie electorală din istorie. Din istoria trăită, din istoria povestită, citită. Urîtă prin prostie şi prin răutatea rezultată din prostie. Banală, ca o prelungire organică a mediocrităţii candidaţilor. Caragiale vizionarul a fost depăşit. Personajele creatorului “Scrisorii pierdute” aveau totuşi un farmec, o doză de inocenţă. Erau în majoritatea lor nişte canalii cumsecade, posibil s-o mai fi zis-o cineva înaintea mea. Cert este că domnii de acum nu au nici farmec, nici cumsecădenie. Dispun de cîteva clişee pe care le plimbă prin clipuri şi pe la emisiunile televizate. La intervale de timp stabilite prin lege, descoperă poporul. Altfel, nu se ştie cu precizie cîţi aleşi vor fi şi nu am aflat nici acum cîţi alegători sîntem. Cîţi cetăţeni turmentaţi care nu ştiu cu cine să voteze. Turmentaţi cu vorbe goale şi cu apă chioară.
Se apropie de sfîrşit probabil cea mai urîtă campanie electorală din istorie, iar sportul şi-a făcut datoria faţă de viitorii aleşi ai naţiunii. Duminică seară se va termina, dar, de fapt, nu se va termina, fiindcă nemulţumiţii, indiferent de tabăra pe care o reprezintă, vor începe alt război. Se vor suspenda, se vor contesta. Se vor insulta. Sportul va ieşi din scenă pînă la următoarele alegeri. Prezidenţiale, locale, parlamentare, nu contează. Sportul va dispărea tiptil din preocupările bărbaţilor şi femeilor care se preocupă de starea naţiunii şi va intra, tot mai sărac, în anonimatul predestinat. Tumbe, goluri, joaca de-a d’Artagnan cu săbii şi spade, păi, astea sînt lucruri serioase?
Dar sportul, la ce serveşte sportul într-o campanie electorală? Vă răspund cu două exemple şi un efect.
Exemplul numărul 1. Gala prin care s-au sărbătorit cei 100 de ani de sport românesc a fost inve