A apărut de curând „Istoria jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică”.
Potrivit informaţiilor furnizate de conf. univ. dr. Marian Petcu, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Istoria Presei (ARIP), coordonatorul volumului, lucrarea a fost realizată de 120 de specialişti şi include prezentări ale evenimentelor din perioada 1731-2011. „Mai concret – precizează Marian Petcu – peste 18.000 de publicaţii periodice, radiouri, televiziuni, agenţii de presă etc., legislaţia presei; 33.500 de jurnalişti, publicişti, editori, numeroase alte evenimente – greve ale jurnaliştilor, conferinţe şi congrese, conflicte ş.a.m.d.”.
Volumul (1414 pagini, format mare, 3 kg), purtând şi semnăturile Monicăi Bilauca, Danielei Argatu şi Cameliei Cotos, a fost publicat de editura ieşeană Polirom, cu susţinerea financiară a Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Lansarea sa oficială a avut loc săptămâna trecută, la Bucureşti, la Palatul Şuţu. În acelaşi context, a fost lansat şi volumul coordonat de prof. univ. dr. Ilie Rad, preşedintele ARIP (reamintim, devenit doctor în istorie la Universitatea Suceava), „Obiectivitatea în jurnalism” (ed. Tritonic. 2012). Povestind pe blogul său despre evenimentul lansării, Ilie Rad, calificând lucrarea drept „monumentală”, spune, printre altele, că „Marian (Petcu – n.n.) a reuşit, prin talentul său de negocia, de a înţelege orgolii exacerbate, să adune în jurul său peste o sută de profesori, cercetători, arhivişti, bibliotecari, masteranzi, doctoranzi ş.a. (inclusiv suceveni – n.n.), pe care i-a pus la treabă, reuşind performanţa de a inventaria, cum s-a spus, 18.000 de entităţi media (publicaţii periodice, radiouri, televiziuni, agenţii de presă etc.) şi 33.500 de jurnalişti, publicişti, editori, acoperind 280 de ani de jurnalism în spaţiul românesc, din intervalul (1731- 2011)”.