Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Praf şi pulbere » Rapidiştii şi-au depus memorii la LPF pentru a deveni liberi de contract şi aseară au refuzat să se antreneze

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Copos a băgat ieri Rapidul în insolvenţă, iar alb-vişiniii riscă să nu mai evolueze în Liga 1 din sezonul viitor.

După ce o lună de zile a negat că are de gînd să bage clubul in insolvenţă, George Copos a depus luni dosarul la Tribunalul Bucureşti. Patronul clubului din Grant a luat această decizie din cauza datoriilor foarte mari pe care Rapidul le are la propriii jucători, la impresari şi la diverse firme.

Iniţial, finanţatorul alb-vişiniilor a încercat să vîndă pachetul de acţiuni, însă n-a găsit pe nimeni interesat de acest lucru. "Fac tot ce pot! Vreau să salvez acest club, e singura soluţie! Altfel, n-am putea obţine licenţa pentru sezonul 2013-2014. Sînt în genunchi, nu mai pot! Vreau să mă retrag şi aşa va fi transparenţă, se va vedea că Rapidul n-are nici un leu de dat la stat. Din păcate, fotbaliştii şi angajaţii sînt neplătiţi de mult timp!", a spus Copos.

Pot ajunge în Liga a 3-a

Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a explicat ieri la DolceSport ce riscă giuleştenii: "Conform legii, prin insolvenţă se încearcă o redresare financiară a clubului. Pentru a lua licenţa, rapidiştii au nevoie de un plan de redresare aprobat de Tribunal. Dacă nu vor avea acest document pînă la 31 martie, atunci vor ajunge direct în Liga a 3-a!".

Pierd jucătorii

În plus, Alexandru susţine că Marian Rada ar putea rămîne fără fotbalişti: "Cînd ai sechestru asigurator pe club, un jucător poate fi declarat liber de contract. La insolvenţă, în mod normal, ei pot pleca gratis!". Herea şi compania nu au mai avut însă răbdare şi, neplătiţi de aproape 4 luni, şi-au depus aproape toţi memorii la LPF pentru a cere ruperea angajamentelor.

Dintre cei importanţi, singurii care n-au făcut acest lucru sînt Pancu, Pavlovici şi Marius Constantin. De asemenea, fiind nemulţumiţi că George Copos nici măcar nu vine să discute cu ei, aseară aceştia au

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°