Apartamentele vechi s-au scumpit doar un un euro pe metru pătrat în ultima lună
Potrivit indicelui imobiliare.ro, în luna noiembrie preţul mediu al apartamentelor în municipiul Braşov a fost de 859 euro pe metrul pătrat, în creştere cu 4 euro/mp faţă de luna anterioară şi cu 7 euro/mp faţă de luna noiembrie a anului trecut. Creşterea este susţinută, cum era de aşteptat, de scumpirea construcţiilor noi. Astfel, în cazul acestor unităţi, preţul unui metru pătrat este de 950 de euro, în creştere cu 82 de euro faţă de noiembrie 2011 (9,4%) şi cu 8 euro faţă de luna anterioară. În cazul apartamentelor vechi, se înregistrează o creştere a preţurilor de un euro pe metrul pătrat faţă de luna anterioară, dar o scădere de 8 euro/mp faţă de noiembrie 2011.
Într-un an calendaristic, garsonierele s-au scumpit cu 42 de euro/mp. De altfel, luna noiembrie a consemnat un avans al preţurilor la această categorie de locuinţe cu 32 de euro/mp, de la 852 la 884 de euro/mp. Metrul pătrat într-un apartament cu două camere se cumpăra luna trecută, potrivit indicelui imobiliare.ro, cu 868 euro/mp, cu 8 euro mai puţin decât în octombrie şi cu 7 euro mai puţin decât în noiembrie 2011.
Şi în cazul apartamentelor cu trei camere se înregistrează o scădere a preţului pe metrul pătrat. Astfel, media la care se tranzacţionau locuinţele de acest gen luna trecută era de 792 de euro/mp, cu 17 euro/mp mai puţin decât în luna anterioară şi cu 42 de euro/mp mai puţin decât în noiembrie 2011.
Cea mai drastică scădere într-un an calendaristic se înregistrează la apartamentele cu patru sau mai multe camere. Astfel, preţul din noiembrie, de 721 de euro/mp, este cu 77 euro/mp mai mic faţă de noiembrie 2011 şi în scădere cu 30 de euro/mp faţă de luna anterioară. Apartamentele vechi s-au scumpit doar un un euro pe metru pătrat în ultima lună
Potrivit indicelui imo