Avocaţii lui Adrian Năstase, Lucian Bolcaş şi Ion Cazacu, au comentat, miercuri, decizia Curţii de Apel Bucureşti de eliminare a şapte zile din condamnarea totală de doi ani, primită în dosarul "Trofeul Calităţii" de către fostul premier.
Avocaţii consideră că decizia de eliminare a celor şapte zile, petrecute la Spitalul Floreasca, după tentativa de suicid, reprezintă o victorie a justiţiei.
Mai exact, Lucian Bolcaş a declarat, într-o intervenţie telefonică la postul Realitatea TV, că decizia judecătorilor "este o sentinţă corectă, o victorie juridică".
Totodată, Ion Cazacu, un alt membru al echipei de apărare a fostului prim-ministru, a precizat că hotărârea instanţei este ”una corectă şi de principiu”. Cazacu a subliniat că decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitvă şi irevocabilă.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis, miercuri, cu două voturi pentru şi unul împotrivă, cererea formulată de avocaţii lui Adrian Năstase de eliminare, din condamnarea totală de doi ani primiţi în dosarul "Trofeul Calităţii", a celor şapte zile de spitalizare, petrecute sub pază la Spitalul Floreasca, după tentativa de suicid.
Adrian Năstase şi avocaţii săi au susţinut, la sfârşitul lunii noiembrie, că cele şapte zile pot fi considerate ca executate din pedeapsa totală de doi ani de închisoare. Motivaţia acestuia a fost că s-a aflat sub supraveghere permanentă de poliţişti în zilele petrecute la Spitalul Floreasca, după tentativa de sinucidere.
Fostul premier a susţinut la Curtea de Apel Bucureşti că nu a intenţionat să-şi facă rău pentru a întârzia punerea în executare a pedepsei aşa cum a reţinut tribunalul atunci când i-a respins această solicitare.
Citeşte şi: Năstase, PEDEAPSĂ mai MICĂ Avocaţii lui Adrian Năstase, Lucian Bolcaş şi Ion Cazacu, au comentat, miercuri, decizia Curţii de Apel Bucureşti de eliminare a şapte zi