Poliţiştii constănţeni au dat ieri 12 recomandări pentru a nu cădea victime hoţilor
Cazurile de furturi şi tâlhării, chiar şi în plină zi, s-au înmulţit alarmant în Constanţa. Pentru a nu cădea victimă hoţilor, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Constanţa au câteva recomandări.
1. Când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor din apropierea dumneavoastră;
2. Geanta atârnată pe umăr, este o „invitaţie" pentru hoţi. Poziţionaţi geanta în aşa fel încât să o aveţi în faţa dumneavoastră şi protejaţi-o cu mâna;
3. Dacă vă simţiţi înconjuraţi de persoane care nu vă inspiră încredere, căutaţi să vă schimbaţi locul;
4. Buzunarul de la spatele pantalonilor este extrem de vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele de transport în comun;
5. Dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere;
6. Pentru că ne aflăm în preajma sărbătorilor de iarnă, şi veţi fi nevoiţi să mergeţi în zone aglomerate cum ar fi: pieţe, bazaruri, gări, autogări, magazine etc., manifestaţi atenţie sporită asupra banilor sau altor obiecte personale;
7. Când staţi la rând pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi;
8. Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere. Banii se păstrează în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei;
9. Acordaţi mai mare atenţie poşetei decât plaselor care conţin cumpărături deoarece, infractorii speculează această neglijenţă;
10. Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului;
11. Nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate pentru