Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frâncu aduce americanii să salveze Oltchim

Publicat in Curierul de Valcea, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Nu cu mult timp în urmă, primarul Emilian Frâncu anunţa că face lobby pentru ca un investitor american să participe la preluarea Oltchim. Ieri, în jurul prânzului, vicepreşedintele companiei Beowulf Energy, Nazar Khan, şi Liviu Petre, reprezentant pentru România al firmei amintite, au ajuns în biroul edilului Frâncu pentru o discuţie preliminară, iar câteva ore mai târziu s-au deplasat la sediul Oltchim S.A. Trebuie spus că Beowulf Energy îşi are sediul general la New York şi deţine sucursale în Maryland şi Colorado (SUA), Port of Spain (Trinidad) şi Istanbul (Turcia). De mai bine de zece ani, compania americană se ocupă în principal de achiziţionarea firmelor aflate în dificultate financiare sau faliment, pentru ca apoi să le rentabilizeze. Printre reuşitele americanilor putem enumera recuperarea a peste 1,5 miliarde de dolari, pentru societăţile rentabilizate. „Sper din toată inima ca acest demers al meu să se concretizeze într-un viitor mai bun pentru Oltchim”, ne-a declarat Emilian Frâncu, înainte de a pleca cu cei doi oaspeţi ai săi spre platforma chimică. Nu cu mult timp în urmă, primarul Emilian Frâncu anunţa că face lobby pentru ca un investitor american să participe la preluarea Oltchim. Ieri, în jurul prânzului, vicepreşedintele companiei Beowulf Energy, Nazar Khan, şi Liviu Petre, reprezentant pentru România al firmei amintite, au ajuns în biroul edilului Frâncu pentru o discuţie preliminară, iar câteva ore mai târziu s-au deplasat la sediul Oltchim S.A. Trebuie spus că Beowulf Energy îşi are sediul general la New York şi deţine sucursale în Maryland şi Colorado (SUA), Port of Spain (Trinidad) şi Istanbul (Turcia). De mai bine de zece ani, compania americană se ocupă în principal de achiziţionarea firmelor aflate în dificultate financiare sau faliment, pentru ca apoi să le rentabilizeze. Printre reuşitele americanilor putem enumera recuperarea a peste 1,5

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

Lasconi, la o lună de la anularea alegerilor: România nu este o moşie pe care ei sunt vătafi

Mediafax acum o ora
„Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din România erau anulate. Nici astăzi nu ştim exact de ce! Decizia CCR de acum o lună ne-a împărţit în două tabere: unii care au răsuflat uşurat şi spun că era singura soluţie pentru a păzi democraţia şi noi

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum 2 ore
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

Femeie care a plecat fără acordul medicilor din Maternitatea din Braşov, găsită de către jandarmi şi convinsă să revină în spital

News.ro acum o ora
O femeie care a plecat din Maternitatea din Braşov înainte de a fi externată a fost căutată şi găsită de către jandarmi, ea fiind convinsă să revină la spital, în condiţiile în care starea sa de sănătate necesita în continuare supraveghere medicală.

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum 2 ore
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Australian Open: Ana Bogdan, eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, 32 de ani, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bogdan, favorită 10 în calificări, a fost învinsă de australianca Destanee Aiva, scor 6-4, 6-2. Î

Liviu Ciobotariu pleacă de la FC Botoşani după o jumătate de sezon cu rezultate slabe

Mediafax acum o ora
Decizia vine în urma rezultatelor nesatisfăcătoare din prima parte a sezonului, când echipa a câştigat doar 4 meciuri din 19 disputate. Împreună cu Ciobotariu părăsesc echipa şi asistenţii săi Adrian Iordache şi Cătălin Munteanu, precum şi specialis

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 5 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Nicuşor Dan: Am eliminat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de telecomunicaţii de pe stâlpii Capitalei în anul care s-a încheiat/ În ultimii 4 ani, Netcity a mutat 1.300 de kilometri de cabluri aeriene în reţele subterane

News.ro acum 59 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că, anul trecut, s-au îndepărat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de internet, televiziune şi telefonie de pe stâlpii din Bucureşti. Astfel, în ultimii patru ani,

Coreea de Nord lansează o rachetă balistică cu rază intermediară, primul său test în două luni

HotNews acum 44 minute
Coreea de Nord a lansat, luni, în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), în ceea ce reprezintă primul său test de acest tip în două luni, consemnează agenţiile internaţionale de presă, citate d

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/4°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°