Doar 8% dintre romani mai cred ca lupta anticoruptie ar trebui sa fie o prioritate a viitorului guvern, releva un recent sondaj CURS. Este o concluzie socanta, dar, ma tem, credibila.

Adica poporul care in urma cu 8 ani isi dadea entuziast votul pe un mesaj ferm anticoruptie, atat al presedintelui, cat si al Aliantei DA, arunca la cos cu buna stiinta aceasta asteptare, inlocuind-o cu revendicari sociale si salariale.

De ce cred ca este credibila aceasta concluzie? Pentru ca ma uit la elitele de candidati de anul acesta si ma infior. Sunt impanate cu penali, cu incompatibili, cu scursori. Guvernul contine patru ministri incompatibili, Crin Antonescu anunta ca din viitorul Executiv va face parte un om trimis in judecata de DNA. Si totusi procentele USL nu se clintesc.

Unul dintre posturile de stiri, Realitatea TV, are o rubrica zilnica, "dosar de candidat", in care scormoneste prin biografiile viitorilor parlamentari. Ies la iveala fapte si acuzatii care ar arunca in afara vietii politice orice politician din orice tara civilizata. La noi nu conteaza.

Cainii latra, caravana trece, voturile sunt aceleasi. Poporul pare sa fi devenit adeptul conceptiei potrivit careia politicianul preferabil nu este cel care nu fura, ci acela care fura, dar mai da si celorlalti, mai face cate ceva si pentru comunitate intre doua spagi si doua comisoane.

Asa se face ca ne indreptam spre cel mai jalnic Parlament din ultimii 22 de ani. Cum s-a produs aceasta schimbare? Care este anatomia acestui abandon dezarmant? Dezamagirea. Aceasta este cred explicatia cea mai plauzibila.

In 2004, dupa teribilii ani ai guvernarii Nastase, poporul avea asteptari uriase de la fortele reformatoare de dreapta care promiteau nu numai o viata mai buna, ci si, daca nu primul rand, justitie. Oamenii erau flamanzi de dreptate ca de mancare, er